Noaptea minții

 

Minuni ne-recunoscute

Toți am văzut minuni dar nu le-am recunoscut ca atare! Motivul? Se întâmplă prea des!
Un copil normal este o minune!
Din momentul creației, orice factor extern sau intern, cu care mama vine în contact, are repercusiuni asupra fătului, cu atât mai mari cu cât acesta este mai la începutul dezvoltării lui embrionale!
La nivel nuclear orice mică „scăpare” in replicarea ADN-ului poate să aibe urmări fatale sau foarte grave! Gânditi-vă că niste modificari infime fac ca doi gemeni sa poată arăta complet diferit!
Apoi mama vine în timpul sarcinii in contact permanent cu tot felul de agenti patogeni: virusi, bacterii, paraziți…Vine in contact cu radiații radio-active, radiații Röngen, UV, cu frig, cu căldură….
Organismul mamei vine in contact cu substanțe chimice, medicamente, alcool, droguri, gaze, substanțe active din plantele pe care le consuma, hormoni din carnea consumată…
Toate acestea si multe altele acționează asupra organismului care reactionează prin modificări enzimatice, hormonale, imunitare, psihologice ce se transmit embrionului! Acesta înregistrează fiecare schimbare și in mod logic este perturbat in procesul de divizare celulară!
Practic la cate se pot intampla și se intâmplă incepând de la nivelul nucleului primei celule si pâna când dezvoltarea fătului e completă ar fi imposibil sa se mai nască copii normali, fară malformații!
Și totusi de mii de ani cca 97% dintre copii sunt normali!
ASTA ÎN OCHII MEI ESTE O MINUNE IMENSĂ!
Din câte inteleg eu din genetica, biologie, obstretică …procentul invers adică de 3% normali ar trebui să fie cel corect!
Si sa nu-mi spuneti ca natura/evolutia a facut sa fie asa pentru că cu variatii mici procentul a fost acelasi si cand oamenii erau neputinciosi in fată naturii, bolilor, radiatiilor, schimbarilor climatice si acum când se otrăvesc cu mai tot ce ating!

Veghează cineva! 🤔💭

UN GÂND BUN

   Atunci când timpul devine relativ...

  ...dar mai ales atunci când zona imaginară se contopește suprapunând subtil un voal fantasmagoric 🥳 ... întratât încât percepția momentului să se poată confunda cu linia orizontului ( imaterial și ) imperceptibil făcând totodată posibilă metamorfoza gândului ce tinde să se transforme ca și singur sprijin existențial💰 ce este la fel de imaginar mai ales atunci când visăm (privind) totul cu ochii închiși 😷 ca într-o viață de 🦜.

CULTUL LUI BAAL

De-a lungul secolelor, şi în multe civilizaţii, a doua jumătate a lunii aprilie a fost o perioadă a sacrificiilor sângeroase. Venerarea zeului Baal a luat multe nume (Enlil, Moloh, etc) şi s-a răspândit peste multe civilizaţii. 

Fiind un zeu al soarelui şi un zeu al fertilităţii ritualurile care îl celebrau pe acesta aveau loc după echinocţiul de primăvară (timpul renaşterii).

„Cultul lui Baal, sărbătorea în fiecare an moartea şi învierea acestuia ca parte a ritualurilor fertilităţii din Canaan. Aceste ceremonii de multe ori includeau sacrificii umane şi prostituţie în interiorul templelor”

– Baal, Encyclopedia Mythica

Cu toate că practicarea acestor ritualuri a fost condamnată cîteodată de unele mişcări religioase, nu a dispărut niciodată complet.

AVE_M

  Cel puțin eu trăiesc în aceste zile ceea ce (să-mi trag palme) am invățat pe băncile școlii la acel obiect de studiu, la fel de obligatoriu ca și româna.
  Mă refer la economia politică, ce era ceva cam greu de digerat însă bine structurat dar mai ales bine direcționat.
  Printre doctrina iminent comunistă se strecurau, cu vârf și indesat, noțiuni ca, democrație, capitalism și tot, sau aproape tot ce este legat* de.
  Unde î-mi mai amintesc ceva legat de resursele materiale ale omenirii (capitaliste) estimate la a mai avea stocuri pentru cel mult 15_șpe ani. (se întâmpla prin anii 76.
  Pai cam așa s-a și văzut, într-un final, unde am intrat spontan în democrație, printr-o revoluție, la fel de spontană.
  Reiterând parcursul democratic, până în zilele de azi cam asta avem.
  Distrugerea propriei economii, alături de masive retrocedari (cu martori că de cele mai multe ori documente nu existau sau cu preluări de identitate, în cazul unor organizatii) pentru a lăsa loc relansării economiilor marilor puteri occidentale.

  Cum? Simplu, pensionarea bătrânilor, acei oameni deținători ai meseriilor ce țineau economia țării la standardele cerute coroborat cu deschiderea granițelor, unde rumînii dornici de libertate au reacționat previzibil.
  Astfel celor aflați întâmplător prin balcoane nu le-a mai rămas decât să falimenteze tot, să vândă eventualele sectoare strategce pe nimic ca mai apoi să poată demola ce a mai rămas, cred, ca generația revoluționara să nu mai aive nici un reper evident al existenței acesteia.

  S-au mai modificat și prin constituție câte ceva, să se poată vinde efectiv pământul țării, după care s-a trecut la îndatorarea catre fondurile de reconstrucție, internationale, perfect ca la carte.

  Școlile având deja pregatite noile contingente de trădători de neam, a trenuit scoasă și asta din legislație, și uite-ne ajunși unde am ajuns.
  Sunt mândru că m-am născut pe aceste meleaguri!
 Oricum, din ce in ce mai vizibil este faptul că paradigma capitalistă nu are nimic în comun cu democratia (punct).
  Însă te las pe tine drag cititor* să cauți etimologia cuvântului Român!
  Perioada interbelică a încercat să ne pună democrația pe cap, însă ww2 a fost de altă părere.

An Nou Fericit. În Casa românilor

Ce nu înțeleg tinerii, (re)educați, într-un soi de penitenciar subtil, în spiritul egoismului suprem, este că această țară este casa lor, singurul loc unde sunt acasă. În alte locuri vor fi doar oaspeți, servitori sau imigranți. Pentru multă vreme.
  Așa că vânzând pământul țării ( fizic) e ca și cum ți-ai vinde gradina din spatele casei, tu rămânând doar un chiriaș, la stradă (ce-i drept).

TEMPERAMENTUL

O scurtă istorie a personalităților care au studiat temperamentul uman dintr-o perspectivă ordonată în mod alambicat, vorbim de psiho_pupu_da?😂

(o imagine inspirată din cotidian)
 Temperamentul a reprezentat un obiect de studiu încă din perioada antichității: în sec. al IV-lea îHr.
 Hipocrate a dezvoltat o teorie referitoare la umorile organismului, care pot asigura sănătatea sau îmbolnăvirea individului uman. Hipocrate a pornit de la teoria lui
 Empedocle, referitoare la cele patru elemente primare ale universului (pământ, aer, foc și apă), extrăgând din acestea patru calități: uscăciune, umezeală, căldură și răceală – cele patru umori ale organismului uman. La distanță de aproximativ 4 secole,
 Galenus realiza prima tipologie a temperamentului, în cadrul lucrării intitulate „De Temperamentis”, unde a identificat nouă tipologii. Dintre toate acestea, doar patru sunt considerate ca fiind principale. Este vorba despre acele tipuri de temperamente care depind de dominanța umorilor identificate de Hipocrate. Celelalte patru tipuri de temperamente se referă la împerecherea umorilor (cald-uscat; cald-umed; rece-uscat; rece-umed), reprezentând temperamentele secundare. Cea de-a noua tipologie temperamentală constă în combinarea celor patru tipologii principale, fiind considerată tipologia ideală.
 De asemenea, denumirea tipologiilor principale s-a realizat în conformitate cu funcția de umoare predominantă la nivelul organismului, ceea ce a determinat apariția următoarelor concepte:
 sangvinic (lat. „sanguis” – sânge),
coleric (gr. „cole” – fiere),
melancolic (gr. „melas” – negru + gr. „cole” – fiere) și
 flegmatic (gr. „phelgma” – mucus).
Hipocrate și Galenus au oferit o contribuție majoră în inițierea studiului temperamentului uman, prin intermediul identificării diferențelor individuale ale comportamentelor umane și a posibilității de explicare a acestora prin înțelegerea modului de funcționare a mecanismelor fiziologice care le determină. Varietățile comportamentale specifice pot fi reduse la un număr restrâns de categorii temperamentale (Strelau, 2002).
 Immanuel Kant este o altă figură remarcabilă care a studiat temperamentul, prin intermediul lucrării intitulate „Antropologia din perspectivă pragmatică”, publicată în anul 1798. În viziunea acestuia, temperamentul reprezintă un fenomen psihologic – trăsăturile psihicului fiind determinate de compoziția sângelui.

Un secol mai târziu 🤘
Wilhelm Wundt studiază problema temperamentului și ajunge la concluzia că acesta reprezintă o dispoziție referitoare la impulsurile și emoțiile umane. Wundt evidențiază caracteristicile celor patru temperamente fundamentale propuse de Galenus, considerând că melancolicii și colericii sunt caracterizați de emoții puternice, în timp ce flegmaticii și sangvinicii sunt caracterizați de emoții slabe (Ibid.). O altă personalitate remarcabilă care a studiat temperamentul uman este psihologul elvețian C. G. Jung, (asupra căruia voi reveni)
Ce este temperamentul?🤔
 Studierea temperamentului din mai multe perspective presupune existența unor diferențe la nivelul termenilor explicativi și a orientărilor care încearcă să înțeleagă formarea, dezvoltarea și activitatea acestuia, deci implicit la nivelul definițiilor conceptului respectiv.
 Temperamentul reprezintă un termen general referitor la acel „cum?” al comportamentului uman – altfel spus, la modalitățile în care se comportă un individ uman.
Chess & Thomas (1996), 
temperamentul poate fi echivalat cu termenul de „stil comportamental”, căci ambii termeni se referă la modalitățile de funcționare ale comportamentului uman și nu la cauzele și abilitățile comportamentale. În procesul de dezvoltare, dar și în propria sa natură, temperamentul suferă influențe puternice din partea factorilor din mediu.
 O definiție mai precisă ne spune că temperamentul;
 „se referă la caracteristicile fenomenelor de natură emoțională ale unui individ, incluzând susceptibilitatea sa față de stimularea emoțională, puterile sale obișnuite și viteza de răspuns, calitatea stării sale predominante, și toate particularitățile fluctuațiilor și intensității stării, aceste fenomene fiind dependente de construcția constituțională și prin urmare de ereditate la origine.” (Allport, 1961)
 Formarea temperamentului se realizează prin intermediul integrării însușirilor sau trăsăturilor dinamico-energetice ale proceselor psihice, precum și ale actelor motorii. Integrarea caracteristicilor dinamico-energetice, care sunt înnăscute, în plan psihocomportamental, se realizează pe parcursul ontogenezei. În acest sens, există mai multe stadii de dezvoltare în contextul cărora caracteristicile bioenergetice se integrează în conduita individului uman. Astfel, structura temperamentală și tipul temperamental este înnăscut, reprezentând elementul ereditar al personalității (Golu, 2007).
 O altă definiție ne spune că temperamentul „constituie latura dinamico-energetică a personalității. 
Dinamică, 
deoarece ne furnizează informații cu privire la cât de iute sau de lentă, mobilă sau rigidă, accelerată sau domoală, uniformă sau neuniformă este conduita individului. 
Energetică;
deoarece ne arată care este cantitatea de energie de care dispune un individ și mai ales modul cum este consumată aceasta. (…)
 Temperamentul este una dintre laturile personalității care se exprimă cel mai pregnant în conduită și comportament (mișcări, reacții afective, vorbire etc..”Zlate, 2006)
 Sau că acesta desemnează un „ansamblu de elemente biologice care, împreună cu factorii psihologici, constituie personalitatea.”
 (Sillamy, 2000).
Categorii de trăsături temperamentale
 Trăsăturile temperamentale reprezintă caracteristicile comportamentale cuprinse în temperament, adică elementele care îl constituie. Conform lui Chess & Thomas (1996), categoriile sunt caracteristici semnificative la nivelul conduitei copilului aflat în perioada de dezvoltare, prin intermediul cărora se poate identifica tipul de temperament.
O categorisire a trăsăturilor temperamentale după;
a) Nivelul de activitate: se referă la activitatea motorie și la durata perioadelor de activitate sau inactivitate;
b) Ritmicitate: referitoare la (im)predictibilitatea sincronizărilor funcțiilor biologice;
c) Apropiere/Retragere: vizează natura răspunsului inițial la contactul o un context situațional nou sau cu un nou tip de stimul;
d) Adaptabilitatea: reprezintă trăsătura care constituie răspunsurile pe termen lung la situațiile noi sau la cele alterate;
e) Pragul senzorial: se referă la intensitatea necesară nivelului de stimulare pentru producerea unui răspuns vizibil, indiferent de forma acelui răspuns;
f) Calitatea stării: reprezintă valoarea comportamentală a plăcerii, a prieteniei sau a împlinirilor, precum și exprimarea stării resimțite de individ;
g) Intensitatea reacțiilor: se referă la nivelul de energie al răspunsului, care poate fi pozitiv sau negativ;
h) Distractibilitatea: este eficiența pe care stimulii externi o manifestă în interferarea sau modificarea direcțiilor comportamentale;
i) Anvergura persistenței și a atenției: reprezintă capacitatea de a continua realizarea unei activități, chiar și în contextul apariției unor obstacole sau dificultăți.
Tipologii temperamentale
Pot fi definite ca; „caracteristici fizice și mentale ale ființelor umane, clasificate după tip.” (Sillamy, 2000).

 Tipologiile substanțiale;

 Sunt primele tipuri de tipologii, fiind referitoare la substanțele existente la nivelul corpului uman, în formă lichidă sau solidă, deci la umorile identificate de către Hipocrate și structurate de către Galenus (sânge, limfă, bilă galbenă și bilă neagră), care au format (după cum am menționat anterior în acest articol) următoarele tipuri de temperament: sangvinic, flegmatic, coleric și melancolic.
   Tipologiile constituționale:
 Se referă la tipul constituției corporale a individului uman, precum și la predispoziția pe care constituția o determină în vederea realizării unui anumit tip de comportament. Ernst Kretschmer este psihiatrul german care a identificat patru tipuri constituționale, după cum urmează (Zlate, 2006):
a) Tipul picnic: este caracterizat de tendința de acumulare a grăsimii, având o statură mijlocie, un gât de mărimi mari, o față largă, extremități moi, scurte etc.
b) Tipul leptosom/astenic: se caracterizează prin dezvoltarea în lungime a tuturor segmentelor sale corporale.
c) Tipul atletic: este caracterizat de o dezvoltare amplă la nivelul scheletului, mușchilor și epidermei etc.
d) Tipul displastic: se caracterizează prin malformații existente la nivel congenital.
   
  Tipologiile psihologice:

  Se fundamentează pe fenomenele și faptele psihologice. Poate că cel mai remarcabil cercetător în acest domeniu este C. G. Jung. Acesta din urmă susține faptul că personalitatea umană este orientată fie spre exterior (extraversiune), fie spre interior (introversiune).
 Aceia care manifestă caracteristici din ambele tipologii sunt considerați ambiverți (Ibid.).
Astfel, Jung  afirmă că extraversiunea reprezintă „orientarea în afară a libidoului. (…) o relație evidentă a subiectului cu obiectul în sensul unei deplasări pozitive a interesului subiectiv față de obiect. Cineva care se află într-o stare extravertită gândește, simte și acționează în raport de obiect, și anume într-un mod direct și limpede perceptibil (…). Extraversia este de aceea într-o oarecare măsură un transfer al interesului de la subiect la obiect. Dacă extraversia este intelectuală, atunci subiectul se gândește pe sine în obiect; dacă ea este afectivă, subiectul se simte pe sine în obiect. În starea de extraversie subiectul este puternic determinat (…) de obiect.”, în timp ce introversiunea este  „îndreptarea către interior a libidoului. (…) o relație negativă a subiectului cu obiectul. Interesul nu se îndreaptă către obiect, ci se retrage de la acesta și revine la subiect. Cine are o atitudine introvertită gândește, simte și acționează într-un mod care lasă limpede să se vadă că subiectul este în primul rând cel care motivează, în vreme ce obiectului îi revine cel mult o valoare secundară.”.
 Tipologii psihofizice:

  Se bazează atât pe criterii psihologice, cât și pe criterii fiziologice. Pavlov este cel care a împărțit activitatea nervoasă superioară în patru tipuri:
 „tipul puternic, echilibrat, mobil, tipul puternic, echilibrat, inert, tipul puternic, neechilibrat-excitabil, tipul slab. (…) Primului tip îi corespunde temperamentul sanguinic; celui de-al doilea, temperamentul flegmatic, iar ultimelor două, temperamentele coleric și melancolic.” (Zlate, 2006).
 Tipologii psihosociologice:
  Modalitatea în care individul uman se raportează la mediul socio-cultural, dar și la propriul sistem de valori. În această tipologie vom urma modelul propuse de Dilthey, Spranger, Allport și Vernon, care au identificat șase tipuri umane.
a) Tipul teoretic: al cărui scop constă în „cunoașterea obiectivă a realității”;
b) Tipul economic: orientat spre obținerea unor foloase materiale;
c) Tipul estetic: interesat de elementele aspectele sentimentale ale vieții;
d) Tipul social: orientat spre realizarea comportamentelor prosociale;
e) Tipul politic: dominat de dorința de a obține putere;
f) Tipul religios: orientat spre latura spirituală a lumii.
 Tipologii psihopatologice:
(și procesul de destructurare a manifestărilor comportamentale)
 În acest sens, E. Kahn realizează următoarea clasificare a acestor tipologii (Ionescu, 1973)
„nervoșii (caracterizați printr-o fenomenologie nevrotiformă); 
sensibilii (impresionabili, cu sensibilitate infantilă); 
obsesivii (nesiguri, temători);
 explozivii (violenți, primitivi în reacții);
 hipertimicii (euforici, optimiști);
 depresivii (pesimiști, cu spirit critic exagerat); 
instabilii (oscilanți); 
amoralii (lipsiți de scrupule);
 nestatornicii (înclinați spre schimbare);
 impulsivii (nestăpâniți, dau frâu liber tendințelor instinctive);
 fantasticii (visători, trăiesc în reverie); 
bizarii (excentrici, cu un surplus de originalitate) etc.”.
 ☑️ Cum este cam dificil să se reinventeze roata, 99,99% din articol este proprietatea altora©️ 🤔🇲🇩👍

MOȘ NICOLAE

În calendarul popular, Sfântul Nicolae face parte din categoria sfinţilor care apar asemenea unor bătrâni, ca nişte moşi cu barbă. La nivelul mentalităţii populare vechi, timpul era transfigurat, personificat, în sensul că el se naşte, trăieşte, îmbătrâneşte şi moare, astfel că anul începe cu sfinţii tineri şi se termină cu cei bătrâni.

Moş Nicolae sau Sânicoară în Ardeal, era o zi care se sărbătorea, până în secolul al XIX-lea exclusiv din punct de vedere canonic, bisericesc. Latura comercială a acestei sărbători s-a dezvoltat pe partea protestantă şi catolică, cu începutul secolului XX, atunci când Moş Nicolae a devent un fel de precursor al lui Moş Crăciun, Santa Claus, de la care copiii aşteaptă cu nerăbdare noaptea în care Moş Nicolae le aduce daruri. Obiceiul de a aduce daruri pare să fie încetăţenit pe filiera urbană, de unde şi partea mai comercială a sărbătorii. Totuşi, în această perioadă apare cel mai frecvent ideea de dar, darul care are menirea de a strânge relaţia între oameni. Obiceiul darurilor vine de la cunoscuta blândeţe a acestuia, mai ales că, aşa cum se spune, la sfârşitul vieţii, el şi-a donat întreaga avere săracilor. În tradiţia populară Sfântul Nicolae era un justiţiar, de aici şi nuieluşa care era un motiv de îngrijorare pentru copiii mai puţin cuminţi. Această nuieluşă a apărut, în imaginaţia populară, de la faptul că Sfântul Nicolae cel real a fost episcop, a avut o cârjă episcopală, iar lumea a reţinut că el era un om corect, că îi pedepsea pe cei care făceau diverse rele.

Ajunul acestei sărbători este considerat ca fiind foarte important, se făceau pregătiri pentru cadourile care erau puse în ciuboţele. Dacă la Crăciun cadourile se pun sub brad, acum Moş Nicolae aduce cadouri în ciorăpei, ciuboţele şi se spune că el coboară pe horn, pentru a-şi duce la îndeplinire misiunea. Despre această venire a moşului pe horn se vorbeşte într-o legendă despre niște fete care erau sărace şi care doreau să se căsătorească, astfel că, moşul intrând pe hornul casei, la fiecare le-a dat câte un săculeţ cu bani sau cu aur. De sărbătoarea Sfântului Nicolae, fiecare membru al familiei se pregăteşte într-un fel anume. Copiii îşi pregătesc ghetuţele, bunicii fac previziuni meteorologice, în timp ce fetele pregăteau o colivă pe care o păstrau până la Anul Nou, atunci când doreau să îşi facă de ursită. Tot acum se pun crenguţe în apă astfel încât acestea să înverzească până la Crăciun. La sfârşit de an, o dată cu îmbătrânirea timpului calendaristic, sunt consemnate, în calendarul popular, o serie de sărbători ale sfinţilor moşi precum Moş Andrei, Moş Nicolae, Moş Ajun, Moş Crăciun, urmând ca o dată cu înnoirea anului să apară alţi sfinţi, tineri, începând cu Sfântul Vasile care, de cele mai multe ori, apare în tradiţia populară ca un tânăr cu multă voie bună, vesel, continuând cu Sfântul Gheorghe, Sfântul Toader.

Sfântul Nicolae este uneori considerat, în tradiţia populară ca fiind foarte important, imediat după Sfântul Arhanghel Mihail, din acest motiv el aflându-se la miazănoapte, astfel că în noaptea de Anul Nou, atunci când se deschid cerurile el poate fi văzut. De asemenea, importanţa pe care o are Sfântul Nicolae este redată în credinţa populară prin faptul că Dumnezu l-a desemnat să păzească porţile cerului. Timpul este îmbătrânit, ziua este scurtă, noaptea este lungă, iar omul arhaic a considerat că soarele, supărat de nelegiuiri, străluceşte din ce în ce mai puţin. Acest fapt a fost pus în relaţie cu Sfântul Nicolae care păzeşte astfel lumina, soarele, pentru ca acesta să nu se stingă de tot sau să scape prin porţile cerului. În tradiţia populară se spune că porţile cerului sunt păzite de doi sfinţi, unul tânăr, Toader, şi de unul bătrân, Nicolae. De Sfântul Nicolae ziua începe chiar să crească, deşi acest lucru nu se întâmplă decât după solstiţiul de iarnă.

Moş Nicolae apare cel mai des în legendele populare româneşti, mai ales în Maramureş, ca un bătrân cu barba albă călare pe un cal alb care trebuia să aducă neapărat, de ziua lui, zăpadă. În această zi se făceau şi previziuni meteorologice, astfel că dacă ningea în acea zi, oamenii din vechime se aşteptau la o iarnă scurtă, iar dacă nu nigea, oamenii se aşteptau la o iarnă lungă. De obicei, astfel de previziuni meteorologice se făceau cu precădere în ajunul marilor sărbători, aşa cum erau şi la Anul Nou, Bobotează, făcând parte din categoria practicilor ritual-cermoniale din preajma marilor sărbători populare tradiţionale. Moş Nicolae apare ca fiind patron al celor care călătoresc pe apă, fiind un sprijin şi o călăuză pentru toţi cei care şi-au legat viaţa de apă, fiind patron al corăbierilor, al plutaşilor. De asemenea, tradiţia populară îl menţionează ca fiind un apărător, protector al fetelor sărace, mai ales a celor necăsătorite şi se spune că le căsătoreşte pe cele care îşi doresc o familie. Sfântul Nicolae este foarte iubit în ţările ortodoxe, atât Grecia, cât şi Rusia îl au ca ocrotitor, de aici şi numele atât de des întâlnit al sfântului în aceste ţări. În zonele cu populaţie catolică sau greco-catolică de la noi din ţară, Sfântul Nicolae este sărbătorit mai ales de copii care fac diverse serbări, petreceri în aşteptarea darurilor. În mediul ortodox aceste sărbători au prins mai puţin, fiind mai pregnantă sărbătoarea religioasă, dar Sfântul Nicolae este văzut ca un protector al copiilor, precum şi al tinerilor.

Cu sărbătoarea Sfântului Nicolae are loc şi debutul pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă, acum se formează ceata de colindători, se alege căpetenia, cel care avea obligaţia să aibă grijă de bunul mers al pregătirilor. Această ceată de colindători era formată, în comunităţile tradiţionale, exclusiv din flăcăi, care se întâlneau începând cu Sfântul Nicolae până la Ajunul Crăciunului, iar în Moldova până la Anul Nou, dat fiind că în Moldova nu există forma de colind cu măşti la Crăciun, cum este în Maramureş şi Transilvania. Moş Nicolae era considerat ca fiind patronul cetei de tineri astfel că pregătirile acestora pentru colindat nu puteau începe decât în ziua acestuia de sărbătorire. Cu Sfântul Nicolae debutează pregătirea obiceiurilor de iarnă şi începe o perioadă mult aşteptată în comunitatea tradiţională, cea între 6 decembrie şi 8 ianuarie, timp în care, după Sfântul Nicolae vine sărbătoarea tradiţională a Ignatului, Crăciunul, Sfântul Ştefan, Ajunul Anului Nou, Anul Nou, Sfântul Vasile, Boboteaza şi Sfântul Ion, perioada cea mai încărcată de semnificaţii în satul tradiţional românesc. Moş Nicolae sau Moş Nicoară din tradiţia populară românească este substitutul Sfântului Ierarh Nicolae din calendarul ortodox. De la acesta a împrumutat bunătatea, sfinţenia, blândeţea, atribute ale Sfântului Nicolae. Moşul este ocrotitorul copiilor, al tinerilor în general, precum şi al fetelor tinere pe care le ajută şi le sfătuieşte în problema căsătoriei. Nicolae este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi.

Chiar antroponimicul este relevant. «Nike» înseamnă în greceşte «victorie», iar «laos», «popor». Numele înseamnă om care face parte dintr-un popor victorios. Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiţi, în tradiţia populară. Aduce bucurie în casele oamenilor şi mai ales la copii, fiind cunoscut faptul că sfântul a înviat trei copii ucişi de un hangiu. Acest obicei de a oferi cadouri, precum şi sărbătorirea cu fast a luat amploare începând cu secolul XVIII- XIX, în Europa apuseană, mai ales în Olanda. Sfântul Nicolae, ca patron al oraşului Amsterdam, era foarte iubit de către olandezii care l-au purtat apoi cu ei şi atunci când au emigrat în America. Transmutarea dinspre Sfântul Nicolae spre Santa Claus s-a făcut numai din punct de vedere comercial. Sfântul Nicolae, iubit de comunitatea olandeză era reprezentat de un bătrân cu pelerină şi cu barbă. Aşa apare şi confuzia cu Santa Claus, la începutul secolului XIX, când emigranţii care pornesc spre America, în special populaţia anglo-saxonă, printre care şi olandezii, duc acest obicei, al darurilor Sfântului Nicolae. Dacă la olandezi este vorba de Sinter Claus care vine de la Sinter Nicolas, la americani devine Santa Claus. Starea de confuzie totală este dată de un desenator, Thomas Nast, care prin 1860 îl reprezintă pe Moş Nicolae ca un moş cu barbă albă şi cu pelerină roşie.

DISCURS APRIORIC

 Mânat de curiozitatea ce o stârnește necunoașterea cunoașterii și stimulat oarecum de ascendenți am purces involuntar pe calea adânc bătătorită a istoriei apropiate.
  Pe un itinerar presărat cu multe semne de punctuație, preponderent intr-o primă fază, de intrebare, și inarmat* cu maxima atenție necesară intreprinderii propuse, începui să descifrez puțin căte puțin din tainele ordonat așezate într-un mod alambicat, al acestei științe, dacă i-mi permiteți.

    - QUO VADIS ?

    - ROMAm VADO ITERUM CRUCIFIGI !

 
   Și ce să vezi?!?
   Pe un ton* firesc și incărcat de motivații, la fel de firești, istoria se rezumă, pe de o parte la mici și drăgălașe povestioare ce mai că îți încântă neuronii atrofiați de umplutura nefirescului cotidian, iar pe de altă parte, te cam lasă într-o ceață, cel puțin din punct de vedere moral, pentru că la așa ceva se cam rezumă marea majoritate a relatărilor de referință.
  Imagini nefiresc de grotești, ale unor vremuri in care omenirea ( adică cei mulți ) avea din naștere un singur și elementar drept, și anume, munca. ( în folosul celor puțini dar motivați*)
  De unde dacă disociem frumusețile naturii, de o fantasmă copleșitoare, rămânem cu  oprobiul unanim, prin care puținele voci* catalogau societatea plină de minunății* ale acelor vremuri, drept inumană, și în același timp lipsită de perspectiva schimbărilor ce se doreau, nefirești.
  Baluri, banchete, reuniuni și tot felul de viagii* storceau și ultima picătură din truditorul sclavizat al acestei societăți imature, însă cu un accentuat gen existențial plecat de la imoralitatea dictată de simpla comparație, ce era dealtfel cam singurul motor* al dezvoltării, atât intelectuale dar mai ales tehnologice.
  Bine că și în ziua de astăzi ne raportăm fără să vrem la sintagma, cela prost șî eu nu.

   ASTFEL

  Într-un context lărgit, abolirea monarhiilor, sau cel puțin trecerea lor pe planul doi, a deschis calea acelei așa zisei democrații, unde talpa* își putea exterioriza păsu, in fața unui reprezentant ales de obște, in speranța unei rezolvări a pricinii ce a generat situația.

 ( începe să sune cunoscut ?! )

  Însă complexitatea relațiilor, bazate ca și în prezent, pe interese de grup, a făcut practic ca și necesară întocmirea unei culegeri de pravile intru a se putea lua știință și cu alte ocazii, evitându-se pe cât posibil parțialitatea județului.

  Cugetând după scriirele vremii, nici această formă de democrație primordială nu a prea avut sorți de mare izbândă deoarece și atunci ca și acu, banu, adicălea poziția socială, erau pe undeva factori hotărâtori în luarea deciziei.
  Că nouă* ni s-a inoculat dreptatea săvârșită pe această cale, atunci când venea vorba, și pricina era intre Boier cutare și țăran, totul devenea clar ca noaptea, două trei biciuști șun șut în fund, și caz rezolvat.

( avem șeva printre picturile* lui Rebreanu, ca să zic oarecum șeva mai contemporan )

  ZONA DE ACTUALITATE TIMPURIE

  Și uite cum de la un județ părtinitor sa vazut necesar progresul spre șeva șe poate acoperi intr-un cadru organizat și fiscalizat corespunzător, carele cum se putea denumi mai bine decât DIVAN.
  Acel divan unde intr-o intimitate desăvârșită burțoșii de regulă își odihneau moaștele la siestă.
  Denumirea era suficient de sugestivă, țăranii neavând șeva așișderea, acolo s-au tolănit doar cei ce aveau știință de ce și cum ?! și mai cred că Boierii și le-au adus de acasă.
  Așa că undeva pacolo, unde fiecare Boier cu interesele lui, au apărut și adunările împărțite și ele pe moșii, zone de interes șî încă câteva criterii nesemnificative cum ar fi PORȚILE altora.

  UNDE S-A AJUNS DE FAPT

  Așa cum menționam în zicerile dinainte, de la sfatul Boieresc până la partidele politice no mai fost decât un pas, mic, dar de o anvergură, nefiresc de grande* si alambicată, cu mult, cred, peste așteptările multora*. Atât politica cât mai cu seamă experții in economia politică, juriști și tot felul de consilieri specializați, apărând mult mai târziu, dar nu cu mult.
  Oricum, aveam istorici și filozofi, intr-o primă fază, ce de bună seamă au și început să rotunjească vocabularul de trebuință, bun înțeles că nu de la sine, ci îndrumați atent* de cei împricinați, ajungandu-se la formele de exprimațiune pașoptistă.
  Pașoptiștii, acei lingăi de porți străine, atât de neam dar mai ales de Țară, cei mai mulți trăind agățați de clanțele ușilor pline de salivă, blamând de câte ori au avut ocazia interesul nației in favoarea altor interese pân la obștescul, inevitabil, sfârșit, punct.
  Cum între timp ( tot atunci ) s-au săvârșit fro două războaie ce nu și-au prea atins scopul* decât au slabit economiile* Europene, sa văzut necesară stabilirea unei noi strategii, de această dată puțin mai sociale. Și uite cum Socialismul a mutat ceea ce trăim in zilele aceste cu fro cinci zeci de ani mai la vale*cea ce sa dorit o Europă unită. Avem suficiente ziceri ce fac explicarea fenomenului cu subiect și predicat.
  În acest punct ideile complică realitatea percepută așa că nedorind să transform acest nesemnificativ articol de Blog într-un necrolog existențial,rezum prin a conchide.

  Revenind la subtitlul evidențiat ( cu majuscule ) ajungem nefiresc de clar* și la, UNDE AM AJUNS.
 Am ajuns, prin extinderea factorilor ce decid, la o democrație, ce diferă cumva de cea definită prin definiție, și anume la o democrație reprezentativă, unde încap, ca și număr, cu mult prea multe entități efemere. Vremelnicia fiind practic ceea ce noi numim, oricine ajunge se ajunge.

 ( PERPETUM MOBILE DEMONSTRANDUM EST )

  Un gospodar, prin tradiție, dă de mâncare întâi la animale și abia apoi se așează și EL* la masă.
  Cei ce trăiesc la casă și mai au și ceva orătănii prin ogadă, dimineața lor, orătăniilor, le cută întâi binețea* și abia după se caută* de ei.
  Pe când Oamenii noștri, politici, își văd întâi de gușa lor, nouă orătăniilor, căzânu-ne în sarcină* adunatul firimiturilor, boierești.

      -  Așa că   AM AJUNS   de une am plecat.

  Articolul în sine face trimitere la suficiene teme, mai mult sau mai puțin istorice, ce trebuiesc studiate dacă dorești cu adevărat să înțelegi    PE CE LUME TRĂIEȘTI  ?!?!  
 

 
 

     

SOFISME

APARATUL BUGETAR SUPRADIMENSIONAT ȘI SUPERPLĂTIT SUFOCĂ ROMÂNIA.
DESTUL ESTE DESTUL !
TREBUIE URGENT RESTRUCTURAT, PĂSTRAȚI DOAR CEI COMPETENȚI ȘI CU ADEVĂRAT UTILI.
TREBUIE DISPONIBILIZAȚI TOȚI ACEI INUTILI ACIUIAȚI PRIN BIROURILE POLIȚIEI, TREBUIE REDUS NUMĂRUL NEJUSTIFICAT DE MARE DE FUNCȚIONARI DIN MINISTERE, DIN ADMINISTRAȚIILE LOCALE, DIN VĂMI ȘI ADMINISTRAȚIILE FISCALE, DE PESTE TOT ÎN SECTORUL BUGETAR.
CRED CĂ 1,4 MILIOANE DE BUGETARI ESTE MULT PREA MULT, IAR DACĂ SOCOTIM CĂ TREI SFERTURI DINTRE EI PLIMBĂ AER, ÎNȚELEGEM CĂ 350 000 - 400 000 DE BUGETARI SUNT ABSOLUT SUFICIENȚI.
FUNCȚIONARII DIN ADMINISTRAȚIE TREBUIE SĂ FIE EFICIENȚI, NU MULȚI !

STANDUP COMEDY - POLITIC

Situația actuală :

- cca. 3,6 milioane angajați în mediul privat
- cca. 1,4 milioane bugetari
- cca. 5 milioane pensionari.
Deci din veniturile realizate de 3,6 milioane de salariați productivi sunt susținuți 1,4 milioane bugetari (cu salarii medii de cca. 2,5 ori mai mari decât în mediul privat, peste 5 milioane de pensionari, șomerii și asistații sociali etc.
Judecați voi !
Situația nu poate continua, iar atunci când sistemul bugetar o să intre în incapacitate de plată a salariilor, mă gândesc că nimeni nu o să-i angajeze pe cei disponibilizați din sistem, în economia reală e nevoie de competență nu de pile, de oameni conștienți că pentru bani trebuie să ofere ceva în schimb, nu doar să semneze condica sau să roage un coleg să o facă în locul lui.

Leonard Chesca
18 iunie 2019

MAFIA POLITICĂ E ÎN CÂRDĂȘIE ȘI CU MULTINAȚIONALELE !

Această schemă e folosită de întreaga clasă politică.
Toți au copiii, nepoții, soțiile, amantele, cunoștințele strecurate prin diverse posturi din instituțiile publice, dar și private. Consiliile de administrație ale diferitelor firme cu capital de stat sunt de asenenea înțesate de astfel de personaje. Mulți dintre ei nici nu știu unde sunt birourile firmelor la care lucrează fictiv și de unde primesc lunar salarii cât cifra de afaceri ale multor IMM-uri din România.
De ce am spus și private ? Pentru că și "TESA" multinaționalelor care au activitate la noi sunt înțesate prin înțelegeri dubioase de aceași apripiați ai politicienilor. Mai mult, multe multinaționale, în baza unor înțelegeri dubioase, își trec importurile prin firme de apartanent ale acelorași băieți deștepți Doar hârtiile bineînțeles, dar odată cu asta și un procent din bani, recuperat ulterior de la clienți, normal.
Fă o probă, vezi etichetele fructelor importate cumpărate din supermarket. Toate apar importate de srl-ul "x" de la camera "y" dintr-o clădire de birouri situată în proximitatea unor zone de trafic vamal.
Păi cât de proști să fim ca să credem că Kaufland sau alt colos are nevoie de un s.r.l. ca să-și facă importurile ? Normal că tot ei se ocupă, doar că trec hârtiile prin acel s.r.l. , care-și trage "legal" un mic (mare) profit .
E, în schimbul acestor salarii plătite moca sau acestor profituri realizate de aceste firme intermediare, multinaționalele primesc tot felul de facilități. Nu controale, nu scandaluri mediatice, facilități la impozite și taxe, etc.
Adică în timp ce un SRL românesc cu un angajat plătește un impozit pe sediu de 10 ori mai mare decât la locuințe, multinaționalele sunt scutite de impozit pe sediu. Când mă gândesc la câți proști pun botul la "lupta" guvernanților cu multinaționalele ...
Că-i mai și votați de 30 de ani prin rotație, când pe ei, când tot ei cu altă mască ...

Leonard Chesca
26 mai 2019

Despre video :
Bugetarul X. O mărturie sinceră despre munca la stat - interviu Recorder
”Sistemul bugetar văzut din interior: „E ca un clan. Nu ești întrebat ce știi să faci, ci cu cine ești prieten“
Aparatul bugetar din România numără 1,4 milioane de angajați, împărțiți în două tabere. De o parte sunt amantele, verii, nepoții și lipitorii de afișe pe care partidele îi răspândesc prin instituții ca să-și mulțumească armata din teritoriu. Iar de cealaltă parte sunt funcționarii care duc greul și rămân pe poziții indiferent cine vine sau pleacă de la putere.
Cu toții sunt parte a unui sistem apatic și lipsit de eficiență, în care principala preocupare e să țină de locul acela călduț, cu salariu indexat în fiecare an, cu sporuri și cu weekend-uri prelungite.
Doar că uneori se întâmplă să te lovească un fel de revelație: îți moare tatăl în spital de la nosocomiale, îți vezi copilul crescând și te temi că în curând o să-ți pună întrebări, rămâi blocat pe drumuri înguste, gândindu-te la autostrada pe care ministerul în care lucrezi ar fi trebuit să o construiască. Și începi să te întrebi dacă mai vrei să faci parte din asta?
Tudor Biaciu are 40 de ani și pe ultimii 15 i-a petrecut prin agenții și ministere, ca funcționar public cu grad superior. În prezent e șef serviciu tehnic în Ministerul Dezvoltării, în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă. Nu e o ușă de biserică – a plecat și el cu portbagajul plin de cadouri când se apropiau Sărbătorile, a fost cercetat și de DNA și s-a autosuspendat până la clasarea dosarului -, dar iese în față cu autoritatea celui care cunoaște sistemul din interior: oameni care nu vin la serviciu și încasează salariu, sisteme informatice implementate cu milioane de euro, dar care nu funcționează, organigrame supraîncărcate pentru a face loc pilelor venite de la partid.
Biaciu le-a trăit pe toate, iar acum s-a hotărât să vorbească. Așa arată sistemul bugetar văzut din interior”.

Articolul se dovedește a fi un copy-past lamentabil, în schimb clipul video are ceva ...
Așa că pe speța lui Dragnea...99,99% din politic ar fi după gratii. Dacă ai trăit in România in ultimi 30 de ani, nu trebuie să mai citesti asta.

Oricum, riscâmd să mă repet, în timp ce tu citești in lume mor efectiv 3 copii de foame...pe scundă.

Sursa video : https://youtu.be/ChD26RBnS2k

Clik pe titlu!

DIN PERSPECTIVA ISTORIEI

  Din perspectiva istoriei, știute, perceptia observatorului ( cetățeanului ) capătă valori* colaterale nebanuit și inimaginabil de diferite față de realitatea omisă/ascunsă, probabil intenționat la un moment dat.

OBSERVAȚIE

  Nu de puține ori "ne trezim" ( unii ) că observam o incoerență vizibilă și lipsa legaturilor directe in ce privește evenimente petrecute sau momente ce au marcat schimbări radicale in existența datată istoric, a arealului determinat de continuitatea fizică a celor impricinați. ( ca și neam )

  Găsii din întâmplare un documentar ce mă scutește de multe spuneri, credibilitatea unui istoric fiind deasupra perceptiei simple, chiar și colective.

  Recomand în acest sens* vizionarea documentariului următor!




  Pentru cei ce îndrăgesc să redescopere* adevărata istorie, chiar și acest internet de suprafață de doar câteva procente din imensa cantitate de date ce o înglobează in realitate conține suficientă informație.

Încă un articol făcut la repezeală.

MOMENTUM - ELECTORALA

Antiteza politica este, paradoxal, delimitata doar de abiguitatile oratorice ce reflecta continuitatea experientelor trecute prin filtrul individualitatii si eventual* prin elogiatele mici si meschine interese de grup*, neasumate dealtfel oficial, ce se dovedeste a fi mai degraba un antimergator eligibil al democratiei contemporane*.

  Observatorul ( cetateanul ) fiind insa cel ce trebuie sa atribuie credibilitatea in forma finala, "votul", prin cumulul experimentelor anterioare ce, de regula, formeaza filtrul perceptiei egocentrismului social debordant manifestat pe de o parte de opulenta, imaginara_proprie, lipsita de pragmatism ( in inconstient ), si pe de alta de dorinta consistenta, a/de evolutie/sau de mai bine, aspect care dealtfel nu este interpretat* din aceeasi perspectiva de cei implicati*, culmea, in mod repetat, astfel, sclavul societatii, trebuie atent manipulat/constientizat pana la lacrimi*, la care sofismul evident, alaturi de atingerea unor elemente de identitate trezesc de cele mai multe ori acel "patriotism" incarcat fara doar si poate de o crasta incultura personala atent etapizata de agitatia cotidiana inoculata de mas media gen A3, stirile PRO>TV, Canal.D s.a.m.d.

 ( in acest punct religia si cei sapte ani de acasa au un cuvant greu de spus, certificand manipularea de secole )

  Astfel credibilitatea afirmatiilor expuse, unde persuasiunea transforma situatii inexistente in "imagini reale"*, printr-un discurs atent elaborat ce in final determina/directioneaza gradul de perceptie al observatorului, si duce implicit la obtinerea rezultatului dorit, dar intr-un fel, reeditând exact acel deznodamant repetitiv si monoton al istoriei care se repeta.


  Si este normal sa se repete atata timp cat interesele capitalului* sunt aceleasi de secole.
  Existenta a cel putin doua entitati politice face parte din regula jocului*, acestea reglandu-se reciproc fac ca viata sociala sa fie intr-o continua agitatie ( mediatizata cu varf si indesat ) dar care infapt ascund imaginea ( repetitiva ) comuna, anume cea de activitate economica vs profit, in favoarea nushtiu cui, ca tot acolo, intraga omenire, este datoare cu de doua ori PIB'ul globalizat.
( dar asta este o alta mancare de peste ).

  In general vorbim de contractele cu statul, contracte ce directioneaza direct procente bune din PIB catre, in cazul.ro, se reintorc in capital adica la entitati corporatiste, intrucat industria romana este sublima dar lipseste cu desavarsire . Si bun inteles tot de aici se alimenteaza si clientela politica, de regula prin interpusi, matusi, si cunoscuti*.

   Moment in care implicit si plus valoarea, adica profitul, cu mult peste valoarea medie Europeana declarata in statistici oficiale, ajunge prin diferite tertipuri comerciale, in "tarile mama" unde problema asistentei sociale are un cu totul alt aspect si implicit, impact bugetar.

  Partea proasta, ce reise din context, este ca "executantul politic", figura publica*, are pe langa platforma de partid si propriile vointe ( matusi ) care uneori nu coincid cu interesele celor reprezentati*, si uneori mai ajunge si intr-o evidenta contradictie cu ansasi interesele de partid*.  Si uite asa s-a inventat traseismul politic atat de blamat de multi. Ce sa faci neicusorule mandatu e mandat da scurt, prea scurt sa iei cate putin :) Ciolan, ciolan, da carnea unde-i? :)

Articolul se doreste un pamflet, trataț-il ca atare!


 
 

REFERENDUM 2019

 Nu pot pentru ca sa nu spun, insa......( in fundal; zgomote de trompeta, si cozi de topor )
- Dati-mi voie !
 La anul una mie...bla,bla,bla.....(una tie).......etc.....ne intoarcem de unde am plecat.

CUM ZICEAM

 Referendu....mlul.... seamana izbitor de mult, ca si clip* cu ceea ce este.
 Cu deosebirea ca; 20.000.000. mil Eu s-au inventat mai tarziu, in rest, toate sunt identice.
 Ambiguitatea cheltuielii depaseste cu mult ambiguitatea intrebarilor.

 Inchei, nu inainte de a-mi termina................... berea. :)

 Sper ca sustinatorii "Plavanului" sa nu se simte* ................ ofensate.

( urmeaza plebiscitul "Portului Constanta" cu garnitura de Mazare, cred )

STAREA EMOTIONALA vs MOTIVATIE

  Motivatia interioara este definitia scurta a simplitatii, insa hazardul exterior, societatea in care convietuiesti, este cel ce iti va determina comportamentul si implicit va alimenta continu stresul* cauzat de neimplinirile visurilor, care la randul lor vor delimita exponential frustarea ( dupa caz )  acestui existentialism precar, dictat/inoculat in care esti #obligat sa traiesti.
  Disocierile intamplatoare nu pot fi ( in acest caz ) decat rezultatul unui comportament mimat al prezentei educatiei parientale ( alaturi de practicile religioase impuse de ascendenti ) sau cum i se mai spune, cei sapte ani de acasa. Care si acestia se restrang simtitor de la an la an tocmai pentru a fi evitate eventualele contradictii* de "political correctness"si alte teorii legate de incluziuni sociale si mai nou teorii legate despre cum ar trebui sa arate o familie moderna, unde prin tot felul de artificii* sociale cu trimitere directa la invatamantul obligatoriu ce a ajuns de tot "kk-tu"........ se ajuge la acel compromis unde "kk-tu" vei deveni sursa profitului garantat si de regula neasumat.

DE CE TU ESTI SURSA

  Pai,PIB'ul ce oricum la noi se redistribuie atent tot pe zona capitalului intr-un procent jenant de consistent, iar in buzunarul celui ce la creat, prea putin, sunt vehiculate procente de 30% in buzunarele contribuabililor si 70% inapoi in capital... deci..... PIB'ul este acel TVA, adica taxa pe valoare adaugata, si pe care o platesti ori de cate ori faci o activitate comerciala, cumperi vinzi negustor te numesti, este in fapt una si acelasi cu societatea de consum.
  Daca prin absurd nimeni nu ar mai cumpara nimic economia mondiala ar dispare, insa mecanismele economice sunt astfel gandite incat acest lucru sa nu se poata intampla.
 
SA REVENIM LA OILE NOASTRE

   Sun suficiente studii care arata ca formarea constiintei se face undeva in primii ani de viata, iar aceasta se face responsabila de viitoarele conceptii/perceptii creand astfel redundanta  manifestarilor "propriei vointe" ulterioare obtinerii certificatului de sclav ( in acest punct a aparut votul ca forma de alegere* personala sau cum i se mai atribuie; liberul alb-i-tru, "etimological corect"  dar cam fara acoperire*).
  Liberul albitru devine astfel doar forma prin care poti alege dintr-un "tot" doar ceea ce ti se ofera, si nu din ceea ce probabil ai fi tentat sa consideri ca si corect si chiar exista cu subiect si predicat, ca de fap nici nu poti considera pentru ca din start "regula jocului" niciodata nu va fi stabilita de jucatori, acea masa amorfa de vietuitoare cu pretentie de catateni egali ( din nastere) in principiu, ci de cei ce au inventat* jocul.
  In acest punct incepe sa se distinga clar doua cai pe care le-ai urmat fara ca macar sa-ti dea prin cap, aspectul subliminal dar suficient de vizibil, ce urmeaza sati determine actiunile cognitive ulterioare. Bine, si de perceptie.

ASADAR AVEM

  O cale educationala, incarcata de inutil existential si suficient de alambicata, impusa practic de progresul subordonat nevoilor* lor.
  Si una de invatamant, unde prin arta manipularii controlate atent ( cum aminteam dupa nevoile lor ) vei fi transformat intr-un executant, injectat, dominat de frica nesigurantei zilei de maine si implicit de imaginea saraciei ( sărăcia poate fi atât materială dar și de percepție ) în care trăim, cea care este in fapt si regula constrangerii* prin care obedient, tot restul vietii,  vei pupa mana calaului*.
   
  Ceea ce a devenit vizibil pentru multi de la o vreme, teoria evolutiei emergente, este in fapt tot o justificare a capitalismului incoerent, 

( lipsit de orice perspectivă socială firească ) însă categoric flasc dar absolut.
 I.L.Caragiale - discursul lui Farfuridi de la intalnirea publica  :)

DEMOCRATIA CARE NE.AM DORIT.Huo

  În acest punct imaginea* pe care o trăim cu toții de mai bine de treizeci de ani își joacă pe deplin morbida revelație.

PE SCURT

  Uzurpând, voința celor ce alcătuiesc societatea, adică oamenii ce populează implicit teritoriile impricinate, adunături vremelnice de cozi de topor, subjugate ideologic și cu siguranță motivate material, au ajuns să dicteze nevoile acestui neam și nu numai ( legat* de tradiții cel puțin ) punînd totodată în față concepte ce au la bază doar expluatarea sub orice chip în beneficiul nimănui*, și implicit transformarea identității intr-un amalgam retoric al societații care în fapt ar trebui să reprezinte însăși prezența fără echovoc atestată istoric de milenii.

  Model de indatorare fără beneficii reale

.
  La un moment dat BNR a contrctat imprumuturi de câteva zeci de miliarde de Euro pentru a oferi stabilitate economică eventualilor investitori străini. Investitor care oricum nu se imprumută de la statul Român.

  Urmează Portul Constanța.....

IN MEMORIAM - RADU BUCUR POPA - primul director economic de la R.I.F.I.L.

Ingratitudinea şi defectele dramatice ale societăţii în care trăim fac să redescoperim personalităţi marcante, profesionişti de calibru, oameni oneşti şi discreţi abia când vine vremea ca ei să se rupă definitiv de lumea pământeană şi să plece spre Cer.

În duminica sfinţirii Altarului Catedralei Naţionale, la ceas de după-amiază, la 86 de ani, s-a stins Radu Bucur-Popa, primul director economic al primei societăţi mixte cu partener occidental din România şi din întregul bloc comunist Est-European.
RIFIL lua fiinţă în 1973, pe 24 aprilie. Echipa de conducere a începutului era formată din Laurenţiu Amălinei – director general, Sergio Messore – director tehnic-comercial şi Radu Bucur-Popa – director economic.

De loc din Valea Rea, viitoarea comună Livezi, judeţul Bacău, a absolvit Institutul Politehic Bucureşti cu diplomă de inginer-economist pentru industria minelor, povesteşte fiica sa Celia, rareşistă de seamă din formidabila promoţie 1980. A lucrat ca inginer la Baia Borşa, în mină de metale neferoase, până în 1962. Pleacă de acolo prin demisie la presiunea soţiei, de loc din Doina, comuna Girov. După ce născuse, mărturiseşte Celia, a spus că nu se mai întoarce în vârful munţilor. În vară, pe 22 august, părinţii împliniseră 60 de ani de căsnicie.

S-a angajat la Săvineşti, la UFS, uzina de fire sintetice, cum era atunci numele oficial al fabricii. Consacrarea pe platformă a venit din activitatea de organizare a muncii pe care a condus-o. „Caracterul şi-a spus cuvântul. A luptat cu ministerele să facă salarii mai mari pentru muncitori. Oamenii l-au iubit foarte tare”, îşi aminteşte fiica sa.
implicat, din 1972, în demersurile pentru înfiinţarea RIFIL. A lucrat acolo de la început până când s-a luat Securitatea comunistă de viaţa lui. Scos din acel circuit profesional performant, în anii ’80, a fost recuperat la Centrul de calcul al combinatului, de unde a ieşit la pensie după Revoluţie. Imediat ce ne-am eliberat de Ceauşescu a înfiinţat o firmă de transporturi cunoscută în epocă, MICROTRANS, care a supravieţuit până în 2009.

Este recunoscut drept un om înaintea vremurilor. Mărturie stă tocmai constituirea societăţii mixte româno-italiene RIFIL, persoană juridică română cu sediul în Săvineşti, judeţul Neamţ, aprobată – împreună cu contractul de societate şi statutul societăţii – prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România cu nr. 252. Certificatul de înregistrare la Ministerul Finanţelor, din 14 mai acelaşi an, are nr.1 pe ţară. Obiectul iniţial de activitate, consemnat în decret, era producerea şi comercializarea firelor acrilice vopsite şi nevopsite. Cu 400 de salariaţi, din care 370 muncitori. Ceva ce astăzi pare neverosimil.


Actul de naştere propriu-zis, contractul de societate, se cuvine amintit, fusese semnat de Valeriu Momanu, din partea română şi Emilio Falco, pentru partenerul italian. Asociaţii erau Centrala Industrială de Fibre Chimice Săvinești (52%) şi ROMALFA Spa din Biella (48%). Pentru acel moment, dar şi pentru ce a urmat, încă un nume din galeria artizanilor fondatori este foarte important de subliniat de ori de câte ori se poate: Giacomo Verzoletto, si el acţionar al grupului industrial piemontez.

Seniorul Valeriu Momanu, marcat de vestea dispariţiei colaboratorului său, a declarat luni, la primele ore ale dimineţii: „Îmi pare tare rău. Îmi amintesc că a lucrat la Săvineşti, a fost director adjunct la RIFIL. Laurenţiu Amălinei era director general. Înainte de asta a fost şef Servicu Organizarea Muncii la uzină. Un tip foarte serios, de bună credinţă, harnic, cu purtare frumoasă cu toată lumea. Era corect în tot ce făcea. Niciodată nu era pus la îndoială că a făcut altceva decât ce era potrivit, că a abuzat de ceva în folosul lui. Tot ce a muncit el a fost în interesul uzinei, al colectivului în care lucra”.
Cu atât mai dureroasă a fost drama confiscării casei, în 1979. Povesteşte fiica sa: „A cerut să fie anchetat după Legea 18, a veniturilor ilicite. N-au vrut. Au zis că nu se pune problema, că a depăşit proiectul cu nişte metri pătraţi, cu gardul. Am suportat foarte greu. Mă gândeam că îmi fac majoratul în casă nouă. Ne-au fugărit în februarie, iar eu în aprilie împlineam 18 ani”. Şi adaugă, cu gândul la ţinuta înaltă, imperială a tatălui său: “Întotdeauna l-am adorat. Nu doar că am fost mândră de el, l-am adorat”.

Radu Bucur-Popa s-a bucurat de un nepot, Vlad Ioan Apetrei, 29 de ani. Între 2009 şi 2012 a urmat Universitatea Bedfordshire din Anglia. A venit în ţară, a încercat să se angajeze şi nu a găsit nimic respectabil. S-a întors în Regatul Unit, la Southampton şi se ocupă cu recrutarea de personal de înaltă specializare pentru industria auto. Cu 45 de ani în urmă, bunicul său făcea pionierat în România şi contribuia la consolidarea unui exemplu de urmat, subînţelegând performanţa. E vorba despre fenomenul naţional şi internaţional RIFIL, un model unic care a cultivat şi crescut valorile, a dezvoltat o cultură corporatistă şi a impus standarde de performanţă de invidiat, totul pornind de la responsabilitate şi profesionalism.

Apocalypsis servis suis

Opinia celui ce, vizibil, ronțăie un capăt de ciolan€, nu poate fi decât manipulare (a se citi; prosteală pe față) 😵

Iar tu, iobagule, când îți vei da seama, practic, nu vei mai putea reacționa, prins fiind de brațele caracatiței politico/corporatiste.

Acel "VIZIBIL" având grijă să își clădească și menține, o imagine de binefăcător, argumentând ipocrizia, și chiar legiferând-o, înconjurat/marcat, fiind de tagma slugilor ce cu seninătate (a se citi; nesimțire) practică această formă de exploatare de tip sclavagist.

Cei drept, printre ei, sunt și câțiva de bun simț, dar să nu ne lăsăm amăgiți, au gușile și pungile (a se citi; cardurile) pline, pe aceiași schemă.

Cum să poți respecta o adunătură de mizerabili 🎩👏 și să te mai și încrezi în vorba lor, când te prostesc pe față. 😟

#scavagismcontempor

 postări similare, clik pe titlu!

https://www.historia.ro

 

DESPRE CONFIDENȚIALITATE PE INTERNET pe înțelesul tuturor

Securitatea și confidențialitatea pe Internet reprezintă o problemă importantă în aceste zile. Păstrăm multe informații personale pe telefoane și computere.

Ce este exact VPN?

Este un termen pe care l-ați auzit, mai ales în contextul vieții private, precum și al localizării. Dar ce este VPN și ce poate face pentru dvs.? Hai să aruncăm o privire. Înainte de a începe să explicăm ce VPN-uri sunt și cum funcționează, să explicăm un pic despre cum funcționează Internetul.

CARACTERISTICI

Deci, ce este un VPN și de ce ar trebui să vă pese?

Securitatea și confidențialitatea pe Internet reprezintă o problemă importantă în aceste zile. Păstrăm multe informații personale despre telefoane și computere. Dacă confidențialitatea este importantă pentru dvs., recomandăm cu adevărat să luați în considerare o rețea privată virtuală (VPN). Dar ce este exact VPN? Buna intrebare.

Când vă conectați la Internet de acasă, probabil că utilizați un serviciu de la furnizorul dvs. local de telecomunicații. Veți avea un modem / router de un fel și probabil o conexiune Wi-Fi. Desktop-ul este conectat la router prin Ethernet, laptop-ul și smartphone-ul prin Wi-Fi. Există, desigur, multe variații în această configurație, însă ideile principale sunt aceleași.

Chiar dacă vă conectați la Internet utilizând un plan de date de la operatorul dvs. de transport, conceptele sunt foarte asemănătoare. Partea rețelei care se află în casa dvs., înainte de modem, este o rețea locală. Dincolo de modemul dvs. este Internetul.

Ori de câte ori faceți ceva legat de Internet, cum ar fi deschiderea unei pagini web, datele se deplasează de la calculatorul dvs. prin configurația locală către compania de telefonie. De acolo se îndreaptă spre vestul sălbatic care este Internetul și ajunge în cele din urmă la serverul web relevant. Serverul web trimite înapoi pagina web (ca HTML etc), care zboară înapoi peste Internet, ajunge la telco și în cele din urmă își face drumul înapoi la modem și înapoi în computer. Din moment ce încărcați o pagină web, acest proces se repetă de zeci de ori pe măsură ce imaginile sunt descărcate etc.

articol complet, clik pe titlu 😇

EFECTUL "FACEBOOK" vs confidențialitate

La fel ca și Google Amazon si Alexa Smart assistance, "mai nou" 😎 și Facebook poate iniția înregistrare ambientală, fără înștiințarea utilizatorilor, pentru a putea oferi servicii personalizate 😂😂😂😂😂
Nici cei de la Microsoft nu sunt străini de subiect. În acest sens am urmărit pe You tube un tutorial unde un tip arăta cum laptopul trimite ceea ce se vorbește, mai exact; dintr-o primă fază tipul arată o coală de hârtie pe care scria ceva fără să pronunțe, inițiază o căutare pe Google să vadă ce reclame apar, toate fără excepție nu aveau nici o legătură cu ce scria pe foaia de hârtie, după care începe, circa un minut, să vorbească în legătură cu ceea ce scria pe foaia de hârtie. Minune!!! La reinițierea căutării pe Google, ca prin minune reclamele făceau trimitere exact la ceea ce el discutase.

Așa că termenul de confidențialitate este de departe, "praf în ochiii gusturilor" pe față 😎

CONCHISTADORI de ROMÂNIA

Un bucureştean – rege al Ţării de foc

România în Ţara focului

“Într’adevăr la extremitatea sudică a Americii Meridionale, despărţită de continentul American prin strâmtoarea lui Magellan, se află o insulă puţin explorată încă, numită Tierra del Fuego (…). 

  În această insulă depărtată, găsim denumiri geografice, care vor surprinde negreşit pe oricare Român, precum ne-a surprins şi pe noi la prima vedere; astfel citim pe charta acestei ţări: un şir de munţi care poartă un nume scump tuturor Românilor: Sierra Carmen Sylva, mai găsim un râu denumit Rio Carmen Sylva, altul Rio Ureche, altul Rio Rosetti, negreşit în memoria marelui agitator, mai găsim în fine Punta (Capul) Sinaia şi altele. Este într’adevăr surprinzător să găsim asemenea denumiri Româneşti la extremitatea antarctică a lumei cunoscute.”

  Explicaţia o găsim în acelaşi articol – “România în Patagonia” - semnat George I. Lahovary şi publicat în numărul din 23 mai 1887 al ziarului “Epoca”: "Astfel în toamna anului trecut d. inginer Jules Popper a întreprins, sub auspiciile guvernulul Argentin, o expediţie de explorare în «Ţara de foc». Tânărul şi  cutezătorul explorator a studiat în curs de mai multe luni această întinsă regiune înca necunoscută atât din punctul de vedere fisic cât şi economic şi la 5 Martie 1877, a expus într'o conferinţă ţinută la Institutul Geografic Argentin din Buenos-Ayres, înaintea unei numeroase adunări, rezultatele obţinute în cutezătoarea şi reuşita sa expediţiune.” (“Epoca” – 23 mai 1887)

Julius Popper

O scurtă biografie a exploratorului român Iulius Popper este prezentată Societăţii Geografice Române de  dl. V. Al. Ureche la şedinţa consiliului acestei societăţi din 6/18 iunie 1887: “După aceasta, d. V. Al. Ureche cere cuvântul spre a da oarecare amănunte asupra exploratorului Julius Popper şi a ultimei sale expediţiuni în « Tierra del Fuogo »:

 D. Julius Popper este născut în 1857 în Bucureşti unde şi’a făcut în parte educaţiunea; el este fiul lui N.K. Popper, profesor la o şcoală israelită din Bucureşti şi librar-antiquar din str. Văcăreștilor.Tânărul Julius Popper, animat de spiritul aventuros al călătoriilor depărtate, a plecat din Constatinopole şi a visitat pe rând Japonia, India, China etc. La 1881 s'a întors în România, când a fost presintat de d.Ureche, atunci Ministru al Instrucţiunei Publice, Majestăţilor Lor Regelui şi Reginei la Sinaia. Peste puţin d-l. Popper plecă la Suez, călătorii în Siberia, trecu de acolo în America de Nord, la Nouvelle Orléans, unde a executat nişte importante lucrări technice, merge la Havana şi ridică planul acestui oraş (1884), trecu peste puţin în Brasilia, în Republica Argentina şi în Patagonia. Întreprinse pe contul unei Societăţi din Buenos Ayres o expediţie la sudul Republicei Argentina la  strâmtoarea lui Magellan şi în fine în toamna anului trecut (1886) întreprinse sub auspicile guvernului argentin o nouă expediţie de explorare , de astă data în Ţara de foc.”  (“Epoca” – 28 iunie 1887)

PROPER și țara de foc.

Comentariu;

Julius Popper a fost ETICHETAT ca un înverşunat exterminator al indienilor băştinaşi ai Ţării de Foc. Ca şi cum el ar fi distrus întreaga populaţie indigenă... Ca fapt divers vreau să citez câteva rânduri din cartea scriitoarei Julia Maria Cristea – „Hai hui pe meridiane”:
„Undeva, la capătul lumii, în Ţara de Foc (extremitatea sudică a Argentinei), în Uşuaia, am văzut în muzeul oraşului cum arăta fosta populaţie indigenă, ucisă – nu, greşesc - complet exterminată, de către colonizatorii catolici.

 Într-adevăr, adevăraţi reprezentanţi ai lui „hommo sapiens” dar ceva mai evoluaţi, ajunşi în epoca de piatră – despre care Darwin, marele Darwin spunea la fel: „este o ruşine ca aceste creaturi să fie considerate oameni”…deci, au fost „şterşi de pe suprafaţa pământului”. 

Pentru a-i stimula financiar, soldaţii spaniolii primeau un Peso, dacă aduceau o pereche de urechi tăiate – presupuse a fi de la un indigen localnic, pe care l-au omorât. După un timp, comandanţii spanioli – în vânătoarea lor de indigeni, au găsit o mulţime de supravieţuitori fără urechi, semn că „din milă” au fost lăsaţi în viaţă, de cei ce-şi doreau recompensa. Aşa că, aceasta nu a mai fost plătită decât la aducerea unui cap de om. Călugărul salezian Don Bosco, a reuşit să salveze un număr infim dintre ei, protejându-i în mănăstirea lui, dar totuşi, în cele din urmă, indienii localnici au fost complet decimaţi.

Apoi, ca un gest frumos care să arate posterităţii fermecătoarea faţă a umanităţii conchistadorilor spanioli, li s-a făcut în cimitirul oraşului. un impunător mormânt-virtual, monument închinat „cu multă pioşenie” indenilor exterminaţi fără milă.

Aşa se scrie istoria. Oare în cât părţi ale lumii ucigaşii nu şi-au proslăvit victoria asupra victimelor, ridicându-le „spre aducere aminte” monumente? Ceva similar am văzut în Cimitirul Eroilor din Moskova, la loc de cinste, chiar lângă intrare. Un real concurent la marea putere, care, destul de recent (1999) a suferit absolut întâmplător, un accident de avion...Şi pentru că nu mai reprezenta un pericol real, unul dintre primii doi mari oameni ai lumii, i-a ridicat un monument fastuos, cu niste cuvinte dăltuite în piatră, de te apucă şi plânsul de emoţie. No comment…”

Articol complet la adresa;

https://deieri-deazi.blogspot.com/2014/11/un-bucurestean-rege-al-tarii-de-foc.html

ETIMOLOGIE

În dreptul privat roman, 

noţiunea de persoană în sens larg şi obişnuit desemnează omul privit ca o unitate indisolubilă în totalitatea structurii sale fizice şi psihice. La romani noţiunea de persona, adica ideea subiect de drepturi şi obligaţii se redă prin cuvântul ”persona” initial însemna masca pe care actorii o purtau cand interpretau rolurile .

încredinţate.Sensul juridic dobândit posterior de cuvîntul persona nu exclude simbolismul iniţial a termenului,ci dimpotrivă continuă deoarece ”personalitatea” sau capacitatea juridică este aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, de a juca un rol în viaţa juridică.Pe lângă termenul de persona,romanii mai foloseau pentru a desmna noţiunea de subiect de drept şi obligaţii, pe cel de caput(cap) Capacitatea juridică are două înţelesuri, unul general, iar celălalt este special.

În sensul general caput înseamnă personalitatea juridică sau capacitatea de a avea drepturi, pe care un om liber poate să o aibă sub un raport oarecare

În sensul special caput înseamnă totalitatea drepturilor în ceea ce priveşte libertatea, cetăţenia, familia.

În societatea sclavagistă aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii nu erau recunoscute tuturor oamenilor, deoarece sclavii nu erau consideraţi de ordine juridică drept ,,persoane”, ci simple ,,lucruri”, ,,unelte grăitoare” şi incapabile de a avea un rol în viaţa juridică.de a fi cu alte cuvinte ,titulari de drepturi şi obligaţii.

Capacitatea juridică sau personalitatea este aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, de a juca un rol în viaţa juridică. În societatea Romană numai oamenilor liberi li se recunoaşte acest drept, numai ei puteau participa la raporturile juridice ca titulari de drepturi şi obligaţii

Capacitatea juridică începe odată cu naşterea persoanei,cu condiţia ca nou-născutul să fie viu şi viabil şi să aibă înfăţişarea umană;ea poate avea eficienţă şi înainte de naştere,potrivit regulii romane ”copilul conceput este privit ca şi născut ori de câte ori interesele lui o cer”(infans conceptus pro jam nato habetur,quotiens de eius commodis agitur).În temeiul acestei reguli avortul era prohibit şi succesiunea tatălui decedat era acordată copilului conceput înainte ca acesta din urmă să fie conceput;de aceea îşi pierde eficacitatea dacă acesta se naşte mort.

Capacitatea juridică se termină odată cu moartea persoanei.În dreptul roman s-a admis ideea că personalitatea juridică a defunctului s-ar prelungi după moarte şi că ar fi reprezentată de moştenirea rămasă,până la acceptarea moştenitorului.

La Romani însă capacitatea juridică a unei persoane se lega de trei condiţii: aceea de a fi om liber, cetăţean roman şi a nu sta sub autoritatea unui şef de familie.

Personalitatea întreagă, desăvârşită, presupune reunirea a trei elemente: libertate, cetăţenie, familie, care întrunite, constituie status, caput.

STATUS LIBERTATIS – SCLAVII

Jurisconsultul Florentinus (sec. I) defineşte astfel libertatea: ,,Libertatis est naturalis facultas eius quod cuique facere libet nisi si quid vi aut iure prohibetur” (libertatea este facultatea naturală recunoscută unei persoane de a face ce doreşte, cu limitele impuse de lege sau de forţă).

Această definiţie reprezintă una din foarte puţinele excepţii ale unor autori din epoca clasică, prin care şi sclavul era recunoscut ca fiind om, fără ca prin aceasta să se schimbe cu ceva statutul juridic al celor lipsiţi de libertate

Întâlnim rare pasaje, în operele filozofilor, dramaturgilor şi chiar ale jurisconsulţilor în care să proclama că şi sclavul e un om, aceasta constituie excepţiune fără importanţă, o simplă figură retorică datorită unui vag sentimentalism

Pentru Aristotel, în vreme ce omul este în primul rând o fiinţă politică, sclavul nu este înzestrat cu facultatea de a delibera (Politica 1,13,7)

În cartea a treia, prima operaţiune căreia i se dedică Aristotel este distincţia dintre cetăţean şi necetăţean, în funcţie de unele criterii în principal politice care pot fi rezumate în participarea la putere (chiar dacă formele acestei participări pot fi foarte diferite). Din acest procedeu încă foarte clasic, care instaurează o ruptură majoră între cetăţean şi necetăţean, rezultă că sclavul nu rămâne izolat, ci dimpotrivă, se află în compania altor grupuri, opuse şi ele cetăţeanului

Sclavia (din latinescul medieval sclavus < sclavus) desemnează condiţia umană a persoanelor (sclavii) care lucrează pentru stăpân fără remuneraţii şi ce nu dispun de drepturi asupra propriei persoane.

Din punct de vedere istoric, sclavia înseamnă, prin definiţie, negarea egalităţii între oameni, iar filozofic sclavii erau consideraţi o specie inferioară. Sclavia poate fi definită şi ca o ,,stare de – totală independenţă, politică, socială şi economică în care este ţinută, o ţară, o categorie socială, un individ”

Cauzele sclaviei sunt: naşterea, războiul, fapte pedepsite prin pierderea libertăţii.

1.Naşterea. În dreptul roman opera principiul potrivit căruia copilul născut în afara căsătoriei, dobândea condiţia juridică a mamei, indiferent dacă tatăl fusese om liber.

2.Războiul. Până la jumătatea epocii clasice, cât a durat politica de expansiune a Romei, războiul a constituit principala sursă a sclaviei, prizonierii intrau în proprietatea statului roman, apoi erau vânduţi persoanelor particulare.

3.Fapte pedepsite cu pierderea libertăţii. În Roma Veche avea aplicabilitate regula potrivit căreia cel care trăise liber în cetate, nu putea rămâne acolo sclav şi de aceea trebuia vândut ,,trans Tiberim” (peste hotare) în Etruria

Pierderea libertăţii, caracteristică a sclavului, reprezintă consecinţa dezrădăcinării şi a excluderii acestuia din grupul la care fost adăugat în mod arbitrar.

Sclavul nu avea o personalitate juridică: după dreptul civil nu era purtător de drepturi şi datorii. El era un obiect de drept, formând un element în patrimoniul stăpânului său (dominus) care îl trata ca pe o valoare economică: îl putea vinde, dărui, îi închiria serviciile, îl da în uzufruct ca şi alte animale, îl putea părăsii ca pe un  lucru fără valoare.