MOȘ NICOLAE

În calendarul popular, Sfântul Nicolae face parte din categoria sfinţilor care apar asemenea unor bătrâni, ca nişte moşi cu barbă. La nivelul mentalităţii populare vechi, timpul era transfigurat, personificat, în sensul că el se naşte, trăieşte, îmbătrâneşte şi moare, astfel că anul începe cu sfinţii tineri şi se termină cu cei bătrâni.

Moş Nicolae sau Sânicoară în Ardeal, era o zi care se sărbătorea, până în secolul al XIX-lea exclusiv din punct de vedere canonic, bisericesc. Latura comercială a acestei sărbători s-a dezvoltat pe partea protestantă şi catolică, cu începutul secolului XX, atunci când Moş Nicolae a devent un fel de precursor al lui Moş Crăciun, Santa Claus, de la care copiii aşteaptă cu nerăbdare noaptea în care Moş Nicolae le aduce daruri. Obiceiul de a aduce daruri pare să fie încetăţenit pe filiera urbană, de unde şi partea mai comercială a sărbătorii. Totuşi, în această perioadă apare cel mai frecvent ideea de dar, darul care are menirea de a strânge relaţia între oameni. Obiceiul darurilor vine de la cunoscuta blândeţe a acestuia, mai ales că, aşa cum se spune, la sfârşitul vieţii, el şi-a donat întreaga avere săracilor. În tradiţia populară Sfântul Nicolae era un justiţiar, de aici şi nuieluşa care era un motiv de îngrijorare pentru copiii mai puţin cuminţi. Această nuieluşă a apărut, în imaginaţia populară, de la faptul că Sfântul Nicolae cel real a fost episcop, a avut o cârjă episcopală, iar lumea a reţinut că el era un om corect, că îi pedepsea pe cei care făceau diverse rele.

Ajunul acestei sărbători este considerat ca fiind foarte important, se făceau pregătiri pentru cadourile care erau puse în ciuboţele. Dacă la Crăciun cadourile se pun sub brad, acum Moş Nicolae aduce cadouri în ciorăpei, ciuboţele şi se spune că el coboară pe horn, pentru a-şi duce la îndeplinire misiunea. Despre această venire a moşului pe horn se vorbeşte într-o legendă despre niște fete care erau sărace şi care doreau să se căsătorească, astfel că, moşul intrând pe hornul casei, la fiecare le-a dat câte un săculeţ cu bani sau cu aur. De sărbătoarea Sfântului Nicolae, fiecare membru al familiei se pregăteşte într-un fel anume. Copiii îşi pregătesc ghetuţele, bunicii fac previziuni meteorologice, în timp ce fetele pregăteau o colivă pe care o păstrau până la Anul Nou, atunci când doreau să îşi facă de ursită. Tot acum se pun crenguţe în apă astfel încât acestea să înverzească până la Crăciun. La sfârşit de an, o dată cu îmbătrânirea timpului calendaristic, sunt consemnate, în calendarul popular, o serie de sărbători ale sfinţilor moşi precum Moş Andrei, Moş Nicolae, Moş Ajun, Moş Crăciun, urmând ca o dată cu înnoirea anului să apară alţi sfinţi, tineri, începând cu Sfântul Vasile care, de cele mai multe ori, apare în tradiţia populară ca un tânăr cu multă voie bună, vesel, continuând cu Sfântul Gheorghe, Sfântul Toader.

Sfântul Nicolae este uneori considerat, în tradiţia populară ca fiind foarte important, imediat după Sfântul Arhanghel Mihail, din acest motiv el aflându-se la miazănoapte, astfel că în noaptea de Anul Nou, atunci când se deschid cerurile el poate fi văzut. De asemenea, importanţa pe care o are Sfântul Nicolae este redată în credinţa populară prin faptul că Dumnezu l-a desemnat să păzească porţile cerului. Timpul este îmbătrânit, ziua este scurtă, noaptea este lungă, iar omul arhaic a considerat că soarele, supărat de nelegiuiri, străluceşte din ce în ce mai puţin. Acest fapt a fost pus în relaţie cu Sfântul Nicolae care păzeşte astfel lumina, soarele, pentru ca acesta să nu se stingă de tot sau să scape prin porţile cerului. În tradiţia populară se spune că porţile cerului sunt păzite de doi sfinţi, unul tânăr, Toader, şi de unul bătrân, Nicolae. De Sfântul Nicolae ziua începe chiar să crească, deşi acest lucru nu se întâmplă decât după solstiţiul de iarnă.

Moş Nicolae apare cel mai des în legendele populare româneşti, mai ales în Maramureş, ca un bătrân cu barba albă călare pe un cal alb care trebuia să aducă neapărat, de ziua lui, zăpadă. În această zi se făceau şi previziuni meteorologice, astfel că dacă ningea în acea zi, oamenii din vechime se aşteptau la o iarnă scurtă, iar dacă nu nigea, oamenii se aşteptau la o iarnă lungă. De obicei, astfel de previziuni meteorologice se făceau cu precădere în ajunul marilor sărbători, aşa cum erau şi la Anul Nou, Bobotează, făcând parte din categoria practicilor ritual-cermoniale din preajma marilor sărbători populare tradiţionale. Moş Nicolae apare ca fiind patron al celor care călătoresc pe apă, fiind un sprijin şi o călăuză pentru toţi cei care şi-au legat viaţa de apă, fiind patron al corăbierilor, al plutaşilor. De asemenea, tradiţia populară îl menţionează ca fiind un apărător, protector al fetelor sărace, mai ales a celor necăsătorite şi se spune că le căsătoreşte pe cele care îşi doresc o familie. Sfântul Nicolae este foarte iubit în ţările ortodoxe, atât Grecia, cât şi Rusia îl au ca ocrotitor, de aici şi numele atât de des întâlnit al sfântului în aceste ţări. În zonele cu populaţie catolică sau greco-catolică de la noi din ţară, Sfântul Nicolae este sărbătorit mai ales de copii care fac diverse serbări, petreceri în aşteptarea darurilor. În mediul ortodox aceste sărbători au prins mai puţin, fiind mai pregnantă sărbătoarea religioasă, dar Sfântul Nicolae este văzut ca un protector al copiilor, precum şi al tinerilor.

Cu sărbătoarea Sfântului Nicolae are loc şi debutul pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă, acum se formează ceata de colindători, se alege căpetenia, cel care avea obligaţia să aibă grijă de bunul mers al pregătirilor. Această ceată de colindători era formată, în comunităţile tradiţionale, exclusiv din flăcăi, care se întâlneau începând cu Sfântul Nicolae până la Ajunul Crăciunului, iar în Moldova până la Anul Nou, dat fiind că în Moldova nu există forma de colind cu măşti la Crăciun, cum este în Maramureş şi Transilvania. Moş Nicolae era considerat ca fiind patronul cetei de tineri astfel că pregătirile acestora pentru colindat nu puteau începe decât în ziua acestuia de sărbătorire. Cu Sfântul Nicolae debutează pregătirea obiceiurilor de iarnă şi începe o perioadă mult aşteptată în comunitatea tradiţională, cea între 6 decembrie şi 8 ianuarie, timp în care, după Sfântul Nicolae vine sărbătoarea tradiţională a Ignatului, Crăciunul, Sfântul Ştefan, Ajunul Anului Nou, Anul Nou, Sfântul Vasile, Boboteaza şi Sfântul Ion, perioada cea mai încărcată de semnificaţii în satul tradiţional românesc. Moş Nicolae sau Moş Nicoară din tradiţia populară românească este substitutul Sfântului Ierarh Nicolae din calendarul ortodox. De la acesta a împrumutat bunătatea, sfinţenia, blândeţea, atribute ale Sfântului Nicolae. Moşul este ocrotitorul copiilor, al tinerilor în general, precum şi al fetelor tinere pe care le ajută şi le sfătuieşte în problema căsătoriei. Nicolae este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi.

Chiar antroponimicul este relevant. «Nike» înseamnă în greceşte «victorie», iar «laos», «popor». Numele înseamnă om care face parte dintr-un popor victorios. Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiţi, în tradiţia populară. Aduce bucurie în casele oamenilor şi mai ales la copii, fiind cunoscut faptul că sfântul a înviat trei copii ucişi de un hangiu. Acest obicei de a oferi cadouri, precum şi sărbătorirea cu fast a luat amploare începând cu secolul XVIII- XIX, în Europa apuseană, mai ales în Olanda. Sfântul Nicolae, ca patron al oraşului Amsterdam, era foarte iubit de către olandezii care l-au purtat apoi cu ei şi atunci când au emigrat în America. Transmutarea dinspre Sfântul Nicolae spre Santa Claus s-a făcut numai din punct de vedere comercial. Sfântul Nicolae, iubit de comunitatea olandeză era reprezentat de un bătrân cu pelerină şi cu barbă. Aşa apare şi confuzia cu Santa Claus, la începutul secolului XIX, când emigranţii care pornesc spre America, în special populaţia anglo-saxonă, printre care şi olandezii, duc acest obicei, al darurilor Sfântului Nicolae. Dacă la olandezi este vorba de Sinter Claus care vine de la Sinter Nicolas, la americani devine Santa Claus. Starea de confuzie totală este dată de un desenator, Thomas Nast, care prin 1860 îl reprezintă pe Moş Nicolae ca un moş cu barbă albă şi cu pelerină roşie.

DIN PERSPECTIVA ISTORIEI

  Din perspectiva istoriei, știute, perceptia observatorului ( cetățeanului ) capătă valori* colaterale nebanuit și inimaginabil de diferite față de realitatea omisă/ascunsă, probabil intenționat la un moment dat.

OBSERVAȚIE

  Nu de puține ori "ne trezim" ( unii ) că observam o incoerență vizibilă și lipsa legaturilor directe in ce privește evenimente petrecute sau momente ce au marcat schimbări radicale in existența datată istoric, a arealului determinat de continuitatea fizică a celor impricinați. ( ca și neam )

  Găsii din întâmplare un documentar ce mă scutește de multe spuneri, credibilitatea unui istoric fiind deasupra perceptiei simple, chiar și colective.

  Recomand în acest sens* vizionarea documentariului următor!




  Pentru cei ce îndrăgesc să redescopere* adevărata istorie, chiar și acest internet de suprafață de doar câteva procente din imensa cantitate de date ce o înglobează in realitate conține suficientă informație.

Încă un articol făcut la repezeală.

CE SEMNIFICA BĂTUTUL ÎN TOACA

                  **SPIRITUALITATE**    

 

– De ce se bate toaca în bisericile ortodoxe?
   

   În biserica ortodoxă, din Joia Mare până la Paşti, toaca ia locul clopotelor care nu se mai trag în biserici. Simbolistica lemnului este legată de lemnul crucii. Bătăile de toacă sunt asemuite în lumea ortodoxă cu bătutul piroanelor în mâinile şi picioarele lui Hristos.

   Cel care bate toaca se gândeşte la cele suferite de Hristos pe Crucea de pe Golgotă.

   Toaca este construită de cele mai multe ori dintr-o scândură de lemn în care se bate cu două ciocănaşe, la orele fixate pentru rugăciune. Acest instrument a apărut însă din perioada precreştină, iar creştinii l-au folosit cu mult înainte de apariţia clopotelor.

   Toaca este element arhaic în cultul bisericesc, care provine din perioada precreştină. Probabil că a fost folosită şi de păgâni cât şi în anumite manifestări publice. Să ne amintim doar de bătăile şi sunetele de tobe în lumea africană. Toaca a fost preluată apoi de lumea creştină şi a fost stilizată. Se face în principal din lemn de fag. A devenit un mod prin care erau chemaţi călugării să vină la rugăciune în biserică. Clopotele a apărut mult mai târziu.

   Toaca poate fi atât fixă cât şi portabilă, aceasta din urmă fiind bătută cu o singură mână. Există însă şi toacă din bronz, care se bate împreună cu clopotele.

   În perioada sărbătorilor pascale, de Joia Mare şi până la Paşte, nu se trage clopotul în bisericile ortodoxe, ci se bate numai toaca. Toaca şi clopotul sunt singurele instrumente muzicale acceptate în biserica ortodoxă.

”În bisericile ortodoxe se pune accentul pe rugăciune, trăire lăuntrică şi meditaţie."

SURSA: http://actualmm.ro/spiritualitate-%E2%80%93-de-ce-se-bate-toaca-in-bisericile-ortodoxe/

PASCALA - 2

  

Cercetătorii susţin că au descoperit data exactă la care Iisus Hristos a fost crucificat. Potrivit unui nou studiu geologic publicat recent într-o revistă academică, Iisus ar fi fost răstignit în ziua de vineri, 3 aprilie, în anul 33.

Cum s-a decis ziua învierii lui Iisus Hristos?

  De ce creştinii sărbătoresc Paştele diferit? Calculul zilei de Paşti a iscat divergente încă din primele secole ale creştinismului, când Paştele se sărbătorea în prima duminică cu Lună plină din echinocţiul de primavară.

  Anul acesta, creştinii catolici, cât şi cei ortodocşi vor sărbători Învierea lui Iisus Hristos pe 20 aprilie, iar următorul an în care datelor vor fi aceleaşi va fi 2017. Paştele catolic şi cel ortodox au foarte rar aceeaşi dată. Asta se întâmplă din cauză că, cele două Biserici lucrează cu calendare diferite.

  Biseri­ca Romano-Catolică lucrează cu calen­darul gregorian, iar Biserica Ortodoxă pe cel iulian. În interpretare, data prăznuirii Paştelui este, spre deosebire de data Naşterii Domnului (25 decembrie) variabilă, în funcţie de prima lună plină de după echinocţiul de primăvară. Catolicii stabilesc prima luna plină de după echinocţiu folosind o serie de calcule şi tabele ecleziastice, pe când ortodocşii iau ca reper luna plină astronomică.

Iată datele pentru următorii ani:

Paştele Ortodox:  2019 - duminică 28 aprilie; 2020 - duminică 19 aprilie.

Pastele Catolic: 2019 - duminică 21 aprile; 2020 - duminică 12 aprilie.

  Cercetătorii susţin că au descoperit data exactă la care Iisus Hristos a fost crucificat. Potrivit unui nou studiu geologic publicat recent într-o revistă academică, Iisus ar fi fost răstignit în ziua de vineri, 3 aprilie, în anul 33.

  Cum s-a decis data învierii lui Iisus

Conciliul din Niceea, din anul 325, a decis ca toată creştinătatea să sărbătorească Paştele în prima duminică cu Lună plină a echinocţiului de primăvară, fără a stabili precis data acestui echinocţiu.

 Alte dificultăţi au apărut în stabilirea datei Paştelui în secolul al XIV-lea, după reforma calendarului, dusă la bun sfârşit de Papa Grigore al XVIII-lea - calendarul rezultat fiind cel Gregorian, în anul 1582. Astfel, cei care au păstrat vechiul calendar, cel Iulian, în vigoare din timpul lui Iulius Cezar, au stabilit ziua Paştelui după acest calendar.

  Multe state au aderat cu greu la noul calendar gregorian. Ţările protestante l-au adoptat abia spre 1700. În alte ţări, vechiul calendar a rămas în vigoare până în secolul XX.
 
  Bisericile ortodoxe rusă, sârbă, greacă şi română au adoptat noul calendar abia în 1923, dar aceste biserici au decis ca numai sărbătorile fixe (Crăciunul, Boboteaza, Adormirea Maicii Domnului) să fie stabilite după calendarul Gregorian, iar data Paştelui să se stabilească tot după calendarul Iulian, căruia să i se acorde o corecţie de 13 zile.

  Rezultă calcule complicate, care duc la o diferenţă de până la cinci săptămâni în cele­brarea pascală la bisericile romano-catolică şi protestantă, faţă de cea ortodoxă.

 

( mofturi )

PASCALĂ

" - Mami, de ce ești tristă Uite, copacii au înflorit, iarba e verde! E o zi așa frumoasă! 

- Foarte frumoasă, puiul meu.

 - Și oamenii, mami, oamenii! Sunt minunați -mi-au pus fundă roșie, mă iau în brațe, mă mângâie și mă pupă! Oamenii mă iubesc, mami! - ...

 - Mamiii! Zâmbește! 

- Zâmbesc, puiul meu, zâmbesc.

 - Ba nu! Mami, tu plângi... De ce plângi, mami 

 - De ziua asta frumoasă. Și de cât te iubesc oamenii, puiul meu.

 " Oamenii, cea mai teribilă specie😔

 PS: Si tu poti alege sa celebrezi in acest an viata si bucuria, schimbarea acestei lumi tine de fiecare dintre noi ! 💖💖💖

(e un copypast, mie nu mi-ar fi trecut prin cap, bă chiar am inventat la un moment dat, că aș fi alergic la carnea de miel)

REDEFINIREA LIZIBILITATII SOCIALE

 Prezentul articol încearcă să delimiteze imaginea sociala pentru a o putea urmări ca act estetic ce reunește un statut al ființei ce se confruntă cu redefinirea coordonatelor sale esențiale; subiectivitate, timp & spatiu.

( profitul fiind considerat mai degraba o consecinta si nu scop )
  

  Confruntarea cu vocația capitalistă a spiritului în contextul în care aceasta își ia drept punct de plecare un resort al reconfigurării sociale nu mai permite o analiză superficială.

  E necesară contaminarea cu acest nou cadru care lichidează orice referent și inaugurea "erei digitale" de calcul statistic din care probabilitatea ca "NOI" (sa avem de castigat) devine nulă. 🙊🙉🙈

  Un prim impact la reprezentat crearea unui spațiu al acomodării în fața șocului tehnologic, unde fenomenul tehnologizarii da noi valente aspectelor vizibil nefiresti, de reticenta, dealtfel justificata . Astfel, proiectul funcțional, trimite interpretarea umană a interacțiunii cu tehnologia avansata, spre zona de normalitate.

  Un prim plan al acomodării fiind cel al disocierii, sub diferite nevoi, a tehnologiei ce urmeaza sa apară*. Motivația unei asemenea rupturi cu un mediu semi funcțional profund idealist, din ultimii ani, provine din nevoia de confruntare cu fenomenul masiv de rutinizare/obisnuire manipulata si de pierdere a individualității în cadrul societății de consum. Astfel “Afirmarea unui gen autonom în plină epocă a marelui BOOM tehnologic, ce va urma, neavând șanse de supraviețuire. Acesta fiind acoperit de un discurs* lamentabil, despre o societate din care lipsește chiar el insusi, individul, ca si beneficiar .

  Acest fenomen destramă liniaritatea, creând centralitatea descentralizata, ierarhiile dezvoltand un apetit crescut pentru discursurile marginale, irelevante ce au provocat aparitia sintagmei "NOUA ORDINE" ce urmeaza sa isi spuna cuvantul. In acest mod, societatea in cauza, nu manifesta caracteristici noi sau forme* subsceptibile de inuman, totul conducand direct la o finalitate formal/fireasca încă în derulare .

  Noua modalitate de formatare a lumii prin digitalizate, e spațiul simulacrului prin excelența existentei personale absolute. Văzută ca “utopie dialogică” această lume își conturează o imagine a genului în primul rând prin ruptura de realitatea fizică creând cale liberă realitatii augumentate, prin satisfacerea unui minim de cerințe, "cerute".

  Prima paradigmă care e supusă efasării presupune o eliminare a “posibilelor” puse sub semnul viitorului nesigur.  Cel mai probabil timpul, dacă e vidat de varianta sa cronologică, poate fi descris ca un mediu cuantic*, subiectiv, si asemeni unui “event loop” ar putea fi accesat în multitudinea pliurilor sale, inclusiv ca viitor care s-a întâmplat deja(vu), tocmai pentru a crea sentimentul de normalitate fireasca si stabilitate. Atat teoretic cat si practic, stabilitate, sub toate aspectele intalnite, nu exista, prin analogie nici siguranta rezultatului obtinut, in calcul intrand suficient de multe variabile incerte si ireale dar in acelasi timp la fel de imaginare, in principiu datorita cadrului evolutionist specific speciei umane.

  Astfel, acest spațiu ajunge sa familiarizeze individul cu lipsa de volum și materie, dar mai ales de proprietate comună, fractand realitatea firească,producandu-se astfel, pendularea eului între diferite praguri ale subconștiinței sale, influintand'u-i perceptia,

 (punct in care religia are un cuvant greu de spus) 

folosindu-se un intreg arsenal subliminal de persuasiune si de psihologie inversa, individul este practic provocat nu doar sa accepte ci chiar sa sustina atare forma existential imaginara fara nici un compromis.

   Acesta stare cuprinde atât extra-umanul (rezultatele tehnologiei care perfectează), punctul “zero”al condiției umane (oamenii obișnuiți) care populează “Libertatea Imaginara” cât și deficitul, un “minus”uman reprezentat de ființe instabile ontologic, create pe criterii sociale impuse artificial.

  Date fiind aceste puncte se pune accentul pe reorientarea individului, de la o paradigmă a pluralității, la un univers fără individualitate, unde corolarele: timp fără temporalitate, spațiu fără spațialitate redefinesc paradigma, în același timp fiind inoculata "dorința" de ași accentua sentimentul solitudinii, cu cea mai pasiva forma posibila, cea a unor "retele de socializare" “imanente și fără orizont ce elimina interacțiunea umană directă, care oricum in context este la fel de imaginara ca si libertatea" (indiferent de formă).🙈🙉🙊

Moș Crăciun

  Şi alt semn s-a arătat în cer: iată un balaur mare, roşu, având şapte capete şi zece coarne, şi pe capetele lui, şapte cununi împărăteşti.

De ce poartă Moş Crăciun un costum mare şi roşu? 

Ce se ascunde sub el? 

Oare coarnele demonice povestite în Apocalipsă?

Se ştie care este reprezentarea lui Moş Crăciun: un moş vesel, rotund, purtând haine roşii, ce vine tocmai de la Polul Nord într-o sanie trasă de reni.

 De ce e îmbrăcat, totuşi, Moş Crăciun în roşu?

Dacă, vom citi Apocalipsa lui Ioan, aflăm că şi Satana era îmbrăcat în roşu! Să fie doar o coincidenţă?


Apoi, în plus, mai există o altă mare coincidenţă. Moş Crăciun a apărut drept concept în spaţiul scandinav-englez. În limba engleză, la “Moş Crăciun” se spune “Santa Claus”.

 Dacă vom inversa puţin ordinea literelor de la “Santa”, ne va ieşi exact cuvântul “Satan”.

Dar haideţi să vă spun, de fapt, marele secret. În limba engleză, diavolul are multe epitete, printre care am putea număra şi “Old Nick”, adică “Nick cel bătrân”.

 Pe de altă parte, se pare că legenda lui Moş Crăciun a apărut de la Sf. Nicolae. În Olanda, în secolul al III-lea, a apărut legenda Sf. Nicolae, un om care era foarte generos faţă de copii. În limba olandeză, “sfântul Nicolae” se pronunţă “SAINTNI-CHOLAS”.

De aici, până la englezescul “Santa Claus” (adică Moş Crăciun), n-a fost decât un simplu pas. “Old Nick”, adică Satana = “Santa Claus”. Cam ciudată asemănarea…

(articol original_clik pe titlu)

Sute de carti si documente rare...........

au dispărut din Bibliotecile Transilvaniei. Valoarea pierderilor este inestimabilă. Cazul Teleki-Bolyai.

  Spre sfârșitul anului 2010, prin acțiunea publică a unui enigmatic personaj, bine ascuns sub un nume de împrumut – Dan Apostol -, presa mureşeană afla despre dispariţia unui important număr de cărţi de valoare din fondul Bibliotecii Teleki-Bolyai. A fost un pic de tevatură… şi cam atât. În scrisoarea difuzată în media de acel Dan Apostol era indicat ca suspect principal un individ misterios şi cu reputaţie îndoielnică, Dobos Ferenc (care se pare că a dispărut imediat), iar Spielmann Mihaly (foto), în calitate de şef de secţie al Bibliotecii Teleki-Bolyai la momentul respectiv, a dat declarații destul de eliptice. Unde ne aflăm astăzi cu ancheta după patru ani de la sesizarea dispariției cărților, căci momentul (sau momentele?) e greu de
stabilit. 
  Oare se va repeta istoria din deceniul patru când a avut loc o situaţie aproape identică?

  Ce s-a furat de fapt?

citeste in continuare = Link

DRUMUL SPRE CULTURA - PROZA CONTEMPORANA

  Proza

 

  Literatura contemporana este ca o apa. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Argument:

  Până unde se întinde pielea.

-Ce idiot sunt.Nu am încuiat uşa când am plecat.
-Hai, intră!Mi-e somn şi vreau să mă pun în pat.Ce o să-mi fure hoţii?Am doar nişte tristeţe.Aşa e.E din aia de cea mai bună calitate, dar cine vrea aşa ceva?
-Vezi că intru la duş.
-Stai să mă p.. şi eu.
Cezar lasă copilul pe canapea şi intră în baie, trăgând uşa după el.În timp ce îşi goleşte penisul îşi fixează privirea pe una din bucăţile de faianţă în care se derulează câteva momente din trecut.
-Bă, ştii ce mă gândeam?
Aşteptând un răspuns de la Andrei îşi încheie pantalonii şi se spală pe mâini.
-Băă..
-Sunt în partea cealaltă.Nu ştiu ce să îi dau să mănânce.
-E o pisică...Orice, presupun...Bă, mă gândeam să-i duc lu’ maică-mea copilul.Oricum, cred că îşi doreşte asta.Mă mai sună din când în când şi plânge.Cred că îi e dor să aibă grijă de cineva.
-Mda, de ce nu?
-Dacă stătea cu noi, murea de foame.
-Îhîm.
-Mă duc
un text de Răzvan George Mirică

  O zi din viata copilului strazii

 Firmamentul dimineţii concepe un balaur roşu cu mai multe capete.
 Nuanţa de cloroză a frunzelor din copaci are caracter dominant asupra oraşului gri- petrol.
 Deşi praful atinge o anumită concentraţie în prezenţa trecătorilor, măturătorii trec de la nivelul de impasibilitate spre insolenţă . In faţa cimitirului o bătrână îndoliată îmi oferă de pomană. Deschid poarta, gândurile mi se sprijină de o regăsire. Uitarea alege buruienile să fie regine peste destule morminte. Aprind o lumănare, ochii mei suferă un proces de desecare deasupra crizantemelor crescute din tata. Clopotele trezesc enoriaşii. Tata ştie că urmează despărţirea şi crizantemele aprobă.
 Am cuţitele frigului în tot corpul, dar trebuie să grăbesc paşii pe scena străzilor unde viaţa mi-a atribuit rolul de cârpă. Lângă biserică întind o mână şi aştept.
 De sub o glugă figura oripilată a unui bărbat îşi contorsionează gura care şerpuieşte : ’’dumnezeii mă-tii du-te-n............’’
 Exprim în gând o dorinţă faţă de Cel de Sus despre cum aş vrea să fie mama când am să mă nasc a doua oară. O cucoană care nu mai încape în ea, scărpinată de starea vremii prin păr, are o geantă cu bunătăţi gata să dea pe-afară, spânzurată de unul din braţe ca nişte rasoale. Când mă vede grohăie: "Mă, fugi de-aicea, puţi ca un râtan ". .
 Trec pe lângă restaurante îmbibate în mirosuri, stomacul începe să mă-njure iar glandele salivare secretă mai mult decât trebuie, cavitatea bucală se umflă ca o pungă, e gata să erupă.
 O iau la fugă, am lehamite de mine, de ziua asta de rahat, de viitor pentru că nu există un alt început..   Patrupede muşcate de inaniţie îşi păzesc teritoriul. Mă opresc în spatele unui bloc, pubelele revarsă mese de gunoaie.
 Cred că oamenii buni părăsesc pământul devreme şi primesc decorații stelare, de aceea privesc noaptea ca pe- o ȋntrunire a ȋngerilor.Caut retragerea în una din locuinţe mele. Aici nu sunt chiar singur, răzbate simfonia şobolanilor din ziduri invadate la exterior de spectatori -insecte debusolate.
 Aşezat pe patul din conducte calde îmi injectez fericire.
 Se strecoară vise cu olfacţie de subsol.
 -Băăăăăăăi! Voi cu instrumentele de zgârmat, mutaţi-vă fundurile în altă parte sau vreţi război? întreb rozătoarele scabroase.
 -Nu cedăm, fantoşă, nu cedăm, fantoşă, vrem să-ţi scobim în creieri toată noaptea! răspund ele.

  un text de - ungureanu dorina (dorina36)

 Sinucigasii

Pentru Călin Ionescu, săptămâna începuse cum nu se poate mai bine. Atât ziarele de luni – pe care le citise pagină cu pagină –, cât și posturile TV de știri, nu veniseră, nici azi, cu nici o bombă. Băteau apa-n piuă cu aceleași știri banale, vechi de trei-patru zile. De zece zile nu se mai prăbușise nici un avion. Americanii obosiseră, probabil, să tot schimbe guverne prin lume. La noi, weekendul, , se încheiase fără ca vreuna din pensiuni să-și bage clienții în spitale. Nicio toxiinfecție alimentară! Nimic! Era august – în august lumea e în concedii. Dar se părea că luaseră concediu și virușii letali, cauzatori de epidemii, și ucigașii – plătiți sau neplătiți – și militarii care se omorau în post, din greșeală sau dintr-o greșită comunicare a parolei.

Mass-media era ca o câmpie toropită de cădură, care așteaptă ploaia. Ploaia de evenimente frapante, care să atragă

citeşte intreg textul: Sinucigașii

un text de Laurenţiu Orăşanu (Ghiocel)

B@zarPC - Pagina de anunturi 

DRUMUL SPRE CULTURA - EMIL CIORAN (sinteza)

EMIL CIORAN - CUVANT DE INCEPUT

Nivelul de cultura personala implica o conditie sine-qua-non (de la sine inteleasa).
Termenul de pseudo cultura este literalmente de actualitate.Tinara generatie isi consuma o mare parte din "resursel" pe inmagazinarea unor, asa zis, cunostinte inutile ciar si intr-un cadru organizat,ce s-ar dori cel al "invatamantului obligatoriu" (cu referire stricta la cel de stat).
Doar constientizand faptul ca astfel de oameni si idei au existat,exista si vor exista,nu este indeajuns.
In cele ce urmeaza am insirat doar serie de citate,aforisme si cate ceva despre Emil Cioran, acest mare scriitor si filozof ce,consider,pot trezi interesul unei eventuale aprofundari.

DESPRE

Emi Cioran; 8 aprilie 1911 (rasinari) 20 iunie 1995 (Paris)
Filozof si scriitor de mare calibru Emil Cioran a trait in Franta,insa trebuie mentionat un lucru,Cioran a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză.,lucru ce demonstreaza de la sine ceva,acel ceva ce multora le lipseste in ziua de astazi.

vezi mai multe la adresa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Cioran

SINTEZA

Putem accepta orice adevar, oricat de zdrobitor, cu conditia sa inlocuiasca totul, sa aiba tot atata vitalitate cat speranta careia i s-a substituit.

Ceea ce stiu la saizeci de ani stiam la fel de bine la douazeci. Patruzeci de ani ai unei inutile munci de verificare…

Când tot ce ţi-a oferit viaţa ai trăit până la paroxism, până la suprema încordare, ai ajuns la acea stare în care nu mai poţi trăi nimc fiindcă nu mai ai ce. Chiar dacă n-ai străbătut în toate direcţiile acestei trăiri este suficient să le fi dus la limită pe principalele. Şi când simţi că mori de singurătate, de disperare sau de iubire, celelalte împlinesc acest cortegiu infinit dureros. Sentimentul că nu mai poţi trăi după astfel de vârtejuri rezultă şi din faptul unei consumări pe un plan interior. Flăcările vieţii ard într-un cuptor închis de unde căldura nu poate ieşi.

De atata amar de vreme de cand se moare, viul a capatat probabil obisnuinta de a muri; fara de care nu s-ar explica de ce o insecta sau o rozatoare si chiar omul, ajung, dupa cateva sclifoseli, sa crape atat de demn.

X ma insulta. Sunt gata sa-l palmuiesc. Dupa ce ma gandesc, renunt. Cine sunt? Care e adevaratul meu eu: cel care riposteaza sau cel care se retrage? Prima mea reactie e intatdeauna energica; urmatoarea, moale. Ceea ce se cheama “intelepciune” nu e, in fond decat un vesnic “dupa ce ma gandesc”, adica nonactiunea ca prim gest.

Ani de zile, o viata de fapt, sa nu te fi gandit decat la ultimele clipe, ca sa constati, cand te apropii in sfarsit de ele, ca va fi fost degeaba, ca gandul mortii ajuta la tot, doar sa mori nu.

Nu e profund, nu e autentic decat ceea ce ascundem. De unde forta sentimentelor abjecte.

Am toate defectele celorlalti si totusi ceea ce fac acestia mi se pare inadmisibil.

-Ce faceti de dimineata pana seara?
-Ma suport.

Nu-i pizmuiesti pe cei care au puterea sa se roage, in vreme ce esti plin de invidie fata de posesorii de bunuri, fata de cei care cunosc bogatia si gloria. E ciudat ca te resemnezi cu mantuirea celuilalt, dar nu cu avantajele trecatoare de care se poate bucura acesta.

Nu exista o arta adevarata fara o mare doza de banalitate. Aceea care recurge in mod constant la insolit oboseste repede, nimic nefiind mai insuportabil decat uniformitatea exceptionalului.

Daca ar fi cu putinta sa ne privim cu ochii celorlalti, am disparea pe loc.

Nu le ingaduim decat copiilor si nebunilor sa fie sinceri cu noi; ceilalti, daca au indrazneala sa-i imite, se vor cai mai devreme sau mai tarziu pentru asta.

Nu te temi de viitor decat atunci cand nu esti sigur ca te poti omori la momentul dorit.

Nu conteaza decat un singur lucru: sa inveti sa pierzi.

Omul care si-a invins complet egoismul, nemaipastrandu-si nici o urma, nu poate rezista mai mult de douazeci si una de zile, invata intr-o scoala vedantica moderna.
Nici un moralist occidental, nici macar cel mai sumbru, n-ar fi indraznit sa avanseze despre natura umana o precizare atat de infricosatoare, atat de revelatoare.

Ti-ai dori uneori sa fi canibal, nu atat din placerea de a-l devora pe cutare sau cutare, cat din aceea de a-l vomita.

“N-ati avut dreptate sa contati pe mine.” Cine s-ar putea exprima astfel? Dumnezeu si ratatul.

E limpede ca Dumnezeu era o solutie si ca nu se va gasi niciodata una la fel de multumitoare.

Cu cat se indeparteaza de Dumnezeu, cu atat oamenii avanseaza in cunoasterea religiilor.

“… dar Dumnezeu stie ca in ziua in care veti manca din el vi se vor deschide ochii.” De-abia s-au deschis si incepe drama. Sa privesti fara sa intelegi, acesta-i paradisul. Infernul ar fi deci, locul in care intelegi, in care intelegi prea mult…

Numai Dumnezeu are privilegiul sa ne abandoneze. Oamenii nu pot decat sa-ti intoarca spatele.

CUVANT DE INCHEIERE

B@zarPC - Pagina de Anunturi

Piatra Neamț - Peste 20000 de ani de datare arheologică

Calatorie arheologica acum 20.000 de ani

Urmele oamenilor de acum 20.000 de ani, care au populat teritoriul actual al României, încep să iasă la lumină cu ajutorul unor arheologi dedicați. Dovezi surprinzătoare ale unei viețuiri și organizări complexe îi pun pe gânduri pe specialiști, obligându-i să-și modifice percepția supra omului din paleolitic.

Alături de arheologii care coordonează cercetarea de la șantierul Poiana Cireșului, Piatra Neamț – unul dintre cele mai importante din Europa – Prof. univ. dr Marin Cârciumaru, dr. Elena Nițu și dr. Constantin Preoteasa, am pornit într-o călătorie în trecutul îndepărtat. Pe de o parte pentru că Asociația Geto Dacii este principalul sponsor al șantierului, iar pe de altă parte pentru că acum câteva zile i-am avut invitați în cadrul emisiunii Adevăruri Tulburătoare.

Emisiunea o puteți vedea mai jos. Merită să îi ascultați pe specialiști pentru că veți afla lucruri deosebite! Vizionare cu folos!

Model de Inspiratie: Daniel Roxin

Partea Intai:



Partea a Doua:



 B@zar PC - Pagina de Anunturi

The Book of Daniel - 2013

Description:

In an age of false prophets, only one man spoke for God.

Experience the Book of Daniel like never before! Nebuchadnezzar, king of Babylon, has conquered Judah and deported its people to his empire. While in Babylon, Daniel's prophetic gift is noticed by the king---and an adventure of faith, tyranny, miracles, and the relationship between a slave and his master is born!

A 2013 Pure Flix production and biblical epic in the vein of "The Bible mini-series."

De fapt este un film Istorico/Religios...oricum;Vizionare placuta!


B@zar AICI

Imprimanta Epson Stylus

Preturi Rezerve Imprimanta

Incultura sau Cultura in Declin

Realizat de Peter Joseph, creatorul seriei Zeitgeist, Cultura în declin este un film documentar “satiric-serios” ce pune sub semnul întrebării fenomenele socio-culturale actuale, pe care cei mai mulți dintre noi le acceptăm de-a gata. Scepticismul cu care sunt analizate mecanismele prin care funcționează societatea din zilele noastre e resimțit ca un duș rece de aceia dintre noi care vor să rupă barierele gândirii convenționale. Suntem astfel forțați să trecem dincolo de pragul “normalității” și să regândim din temelii viața de zi cu zi, fără balastul și prejudecățile obișnuite. Sunt demolate și apoi reconstruite, prin soluții neconvenționale, toate marile subiecte: politica, economia, educația, securitatea, religia, guvernarea, mass-media, munca, tehnologia, precum și alte domenii importante care ne afectează Care ne afecteaza vietile.

Episodul - 1 Care democrație?

Pentru subtitrare, începeți redarea filmului, apoi apăsați butonul CC

Episodul 2 – Economia

Episodul 3 – C.V.D.



Episodul 4 – Război contra naturii




Ți se poate întâmpla pe strada sau în timp ce te uiți la televizor. Cu toții avem momente când simțim, că trăim într-o iluzie, că facem parte dintr-o paradigmă incomodă ce nu ne defineste si nu mai poate fi susținută. Acest documentar (aici impartit in patru parti) incearca sa faca putina ordine clarificand prioritar realitatile mascate, canalizand atentia asupra imaginii de ansamblu, dezvăluind în mod excepțional mecanismele care mențin artificial în viață  un sistem intrat in putrefactie. Indiferent care va fi opinia ta despre acest documentar, în mod cert nu vei mai fi aceeași persoană după viozionare. ......Lee Camp

======================

B@zar - Anunturi Vanzari;

Imprimanta Epson Stylus C40UX

SPRE LUMEA LUI CRONOS - 2

Cine este Zalmoxis

de care se cam incurca toata istoria antica si care îi face nemuritori pe geto-daci?

Religia geto-dacilor

 era fără îndoială centrată în jurul acestui zeu suprem, Zalmoxis(Zamolxis).

 Monoteistă sau politeistă? 

Chiar dacă mulți sunt de părere că religia lor ar fi fost politeistă, fiindcă mai multe izvoare se referă la mai multe nume de divinități(Zalmoxis, Gebeleizis, Apollon, Sarmis, Sabazios, Dyonisos, Bendis, Derzis, Kotys, … ). Dacă iau în considerare numărul sfinților existenți astăzi în creștinism, pe care îi cinstim și totuși indiscutabil suntem o religie monoteistă, tind să cred că înaintașii mei erau la fel. Ca atare încercările unor istorici de a descoperi în cultura geto-dacă existenţa unui politeism similar religiilor altor popoare din acea perioadă nu-şi găseşte temei sau acoperire documentară.
   Nu există alt zeu în afară de al lor” , afirmă chiar Herodot referindu-se la geto-daci, întărind astfel ideea monoteismului religios.

    Vasile Pârvan 

ni-l prezintă pe Zalmoxis ca fiind un “zeu unic” al geto-dacilor şi “zeu suprem”.
    Zalmoxis ( Ζάλμοξις)

    Istoricul antic Diogenes Laertios și Hesychius, 

afirmă că că, “geții îl venerau pe Zamolxis și-l considerau a fi Cronos(Saturn)”, iar Mnaseas din Patara spunea că ”geții îl adoră pe Cronos, numindu-l Zamolxis”.
    În mitologia greacă Cronos era una dintre cele mai vechi divinităţi (fiul lui Uranos şi tatăl lui Zeus). Cronos e stăpânul timpului și al spațiului.

    Cuvântul Zalmoxis este compus din: 

Zal +Mox ( la care s-a adăugat sufixul grecesc -is).
    Asociem termenii: Zal (za-zală – fără de început și fără de sfârșit) + Mocs(moș) = Moșul Fără de Început și Șfârșit sau Dumnezeul Moș sau Divinitatea străbună, Părintele și Creatorul lumii. De aici avem și termenul de sfinte “moaște”( relicve venerabile care reprezintă puterea terestră și celestă). În Vechiul Testament, de exemplu, dumnezeul biblic este descris ca un zeu bătrân numit „Cel vechi de zile” (Daniel 7.9)
    Sanskritul Moksha, are de asemenea semnificația de nemurire.

    La unii autori antici Saturn este numit și Deus Daciae,

supranumit și Omul, de unde identificarea lui Saturn(Cronos, Zalmoxe) cu Moș Crăciun, care duce daruri oamenilor. Apelativul Crăciun ar proveni de la termenul latin creatio, care se referă la naştere, creație. Bătrânul Crăciun este strâns legat de vechiul cult solar al solstiţiului de iarnă(când ziua începe să crească iar noaptea se scurtează, ca semn al biruinţei Luminii asupra Întunericului. Momentul când Soarele renaşte, atingând punctul cel mai sudic al cursei sale celeste și începe să urce până când va atinge punctul său cel mai înalt, la solstiţiul de vară) cunoscut sub numele de „Crăciun” (naștere cosmică și terestră) de care este legat și cultul bradului(în credința populară românească, bradul este arborele sacru, este axa cosmică în jurul căreia s-a construit Cosmosul întreg: în vârful Bradului se află raiul, la poalele lui, lumea pământeană şi la rădăcina lui, lumea subpământeană. Ca arbore cosmic, Bradul are şapte sau nouă rânduri de ramuri, reprezentând cele şapte sau nouă ceruri).

Mircea Eliade 

deosebește pe “Dyonisos de Zamolxis cu care e comparat, și câteodată confundat, de la Rohde încoace, căci zeul geților îi „nemurea” pe inițiații în misterele sale. Dar grecii nu îndrăzneau încă să depășească distanța infinită, care, în ochii lor, despărțea divinitatea de condiția umană”. Faptul că Zalmoxis făcea pe adepții școlii sale „nemuritori” depășește incomparabil concepția grecească cu privire la valoarea omului. Această superioritate l-a facut pe Mircea Eliade să intituleze un paragraf „179. Zamolxis și imortalizarea”. Scriitorii greci încearcă să integreze „doctrina și cultul” lui Zamolxis „într-un orizont spiritual de structura pitagoreeană. Ba chiar, prin Getia Minor, își însușesc cultura Zalmoxiana, socotind-o pitagoreeană.
 
     “După cum am aflat chiar eu de la grecii ce locuiesc în Hellespont şi în Pont, acest Zalmoxis ar fi fost om, rob în Samos, şi i-ar fi fost rob lui Pythagoras al lui Mnesarchos. De aici, devenind el liber, ar fi făcut avere mare şi, îmbogăţindu-se, s-ar fi întors la ai lui. Într-acestea tracii ducând o viaţă rea şi fiind cam proşti, acest Zalmoxis – care cunoscuse felul de viaţă ionian şi moravuri mai alese decît la traci, ca unul ce trăise printre eleni, iar dintre eleni pe lângă Pythagoras, care nu era vreun sofist amărât – şi-ar fi făcut un andreion în care să-i găzduiască pe fruntaşii cetăţenilor şi în timpul ospeţelor să-i înveţe că nici el, nici cei ce beau împreună cu el, şi nici cei ce se vor naşte din ei în veac nu vor muri, ci doar se vor duce într-un loc unde, trăind de-a pururea, vor avea parte de toate bunătăţile. Şi în timp ce făcea astea unul după altul şi spunea aceste lucruri, îşi făcu o locuinţă subpământeană. Şi când avu locuinţa gata, se făcu nevăzut dintre traci; coborând jos, trăi în locuinţa subpământeană vreme de trei ani. Iar lor le păru rău după el şi-l jeliră ca mort. Dar în al patrulea an se arătă tracilor şi aşa ajunse Zalmoxis să-şi dovedească lor cele ce spusese mai înainte. Astea se zice că a făcut la ei… Cât despre mine, în ce-l priveşte pe el şi locuinţa lui subpământeană nu [pot să spun] nici că nu le dau crezare, nici că le cred prea tare, dar mie îmi pare că acest Zalmoxis a trăit cu mulţi ani mai înainte de Pythagoras. Fie că Zalmoxis o fi fost vreun om, fie că este vreun daimon de pe la Geţi, să-i fie de bine.” (Herodot, secV a)
     “Căci se spune că unul dintre Geţi, Zamolxis pe nume, i-a fost sclav lui Pythagoras şi unele din cele cereşti le- a învăţat la acela, pe altele rătăcind pe la Egipteni şi cam atât. Şi întorcându-se acasă s-a făcut foarte preţuit de către conducători şi de către neamul lui tâlcuindu-le semnele prevestitoare, reuşind să-l convingă pe rege să-l ia tovarăş la domnie, ca unul ce e în stare să vestească cele din lumea zeilor. La început a fost rânduit preot al zeului celui mai cinstit la ei, dar după acestea a fost numit zeu, şi procurându-şi un loc cu peşteră necălcat de oameni, a locuit acolo, rareori întâlnindu-se cu cei de dinafară, afară de rege şi de slujitori. Iar regele i-a fost părtaş, văzând că oameniiîi dădeau ascultare mult mai mult decât înainte, ca unuia care poruncea după sfatul zeilor. Iar acest obicei s-a întins până în zilele noastre, mereu găsindu-se câte cineva cu acest caracter, care să facă voia regelui, dar care să fie numit zeu decătre Geţi. Iar muntele a trecut de sfânt, şi ei îl şi numesc astfel; iar numele lui este Kogaionon, la fel cu al râului ce curge pe lângă el. Şi într-adevăr, când Burebista a luat domnia peste Geţi, cu care deja divinul Caesar avea de gând să se războiască, Dekaineos deţinea această cinste. Iar obiceiul acesta pythagoreic al lui Zamolxis de abţinere de la [carnea] însufleţitelor s-a păstrat.” (Strabon, sec I a)
     “Acest Toxaris nici n-a mai plecat înapoi la Sciţi, ci a murit la Athenae, şi nu mult după aceea a fost considerat Erou, iar atenienii îi înjunghie jertfe, [sub numele de 'Vindecător Străin'. Căci, devenind Erou, a primit apoi acest nume. Iar cauza acestui eponimat, şi pentru ce a fost numărat în rândul eroilor şi considerat unul dintre Asklepiazi, nu e rău s-o povestim de-a dreptul, ca să aflaţi că nu doar Sciţii au obiceiul strămoşesc să nemurească şi să trimită la Zamolxis, ci şi atenienii să lase ca Sciţii să fie făcuţi zei în Grecia." (Lucian din Samosata, sec II p)

     "A avut [Pythagoras] şi fraţi: cel mai mare Eunomos, iar cel mijlociu Tyrrhenus; şi un sclav Zamolxis, căruia îi jertfesc Geţii, considerându-l Cronos, după cum zice Herodot.” ( Diogenes Laertius, sec III p)

     “Avea [Pythagoras] şi un alt flăcău pe care şi-l procurase din Thracia, al cărui nume era Zalmoxis, fiindcă la naştere a fost învelit într-o blană de urs, căci tracii spun la ‘blană’ zalmos (sau zalmon).
     Îndrăgindu-l Pythagoras, l-a învăţat contemplarea înaltă, slujbele sfinte şi celelalte slujiri ale zeilor. Unii spun că el se numea şi Thales. Barbarii i se închină ca lui Heracles. Dionysiphanes [sau Dionysophanes] spune că el ar fi fost sclav la Pythagoras, căzut în mâna tâlharilor şi însemnat cu fierul, după ce Pythagoras şi-a făcut partid şi a fugit, legându-şi fruntea din pricina semnelor. Unii spun că numele se tălmăceşte Zalmoxin: bărbat străin.” (Porphyrios, sec III p)
     “Şi de ce să ne mire aceştia, când ei aveau şi creştere şi hrană de oameni liberi? Căci Zamolxis, trac fiind şi sclav al lui Pythagoras şi auzind discursurile lui Pythagoras, fiind eliberat şi ajungând la Geţi le-a aşezat legile, aşa cum am arătat la început, şi i-a îndemnat pe cetăţeni la bărbăţie, convingându-i că sufletul este nemuritor. Încă şi acum, Galaţii toţi şi Triballii şi mulţi dintre barbari îşi cresc fiii în convingerea că sufletul nu piere, ci supravieţuieşte celor morţi, şi că moartea nu trebuie temută, ci în primejdii şi mai vârtos dorită. Şi învăţându-i pe Geţi acestea, şi scriindu-le legile, el este la ei cel mai mare dintre zei.” (Iamblichus, sec III-IV p)

     “Zamolxis: de acesta Herodot zice că Grecii care locuiesc în jurul Pontului povestesc că s-a născut ca sclav al lui Pythagoras, că apoi s-a întors, fiind eliberat şi luând corabia, şi că a deprins traiul acela cumpătat şi limba greacă, că i-a adunat la un loc pe primii dintre Asti şi a benchetuit cu ei, spunând că nici el şi nici cei care beau cu el nu vor fi vreodată morţi. Alţii spun că el e Cronos.” ( Hesychius, sec V p)
” În cea de a doua (ţări pe care le-au avut Goţii), adică pe pământul Daciei, al Traciei şi al Moesiei [l-au avut rege] pe Zalmoxis, care a fost de o uimitoare cunoaştere a filosofiei, după mărturia mai multor scriitori de anale.” ( Iordanes, sec VI p)

     “Îmi închipui că nu pentru nişte măslin sălbatic şi nişte ţelină intrau în competiţie competitorii la jocurile Olympice ori Nemeene şi mai ales nu pentru dorinţa de a prăda şi de câştig imediat, vitejii luptători de pe câmpurile de luptă se expun la primejdii deschise şi evidente. Nu. Amândoi sunt motivaţi de dorinţa unei glorii care este permanentă şi numai a lor, aşa cum poate fi ea obţinută în afară de imortalitatea conferită lor de Istorie, nu în felul riturilor lui Zamolxis şi ale închipuirilor Geţilor, ci într-un fel cu adevărat nemuritor şi divin, singurul prin care soarta muritorilor poate dura veşnic.” ( Agathias, sec VI,p)
       “Zalmoxis: cel care i-a fost sclav lui Pythagoras, după Herodot 4; scit; care când s-a întors a propovăduit că sufletul este nemuritor. Dar Mnaseas spune că la Geţi este cinstit Cronos astfel şi este numit Zamolxis. Iar Hellanikos, în ‘Obiceiuri ale Barbarilor’ spune că, Zalmoxis le-a dezvăluit aceste taine Geţilor din Tracia şi le-a spus că nici el şi nici cei cu el nu vor muri, ci vor avea parte de tot ce-i mai bun. De îndată ce a spus acestea, a construit o locuinţă subpământeană. Apoi, dispărând dintr-o dată dintre Traci, a locuit acolo. Dar Geţii i-au dus dorul. Iar în al patrulea an s-a arătat din nou, iar Tracii l-au crezut în toate. Însă unii spun că Zalmoxis i-a fost sclav lui Pythagoras Samianul, al lui Mnesarchos, şi că şmecheriile astea le-a făcut când a fost eliberat. Însă se pare că Zamolxis a fost cu mult mai înainte de Pythagoras. Nemuritori se cred şi Terizii şi Krobyzii şi ei spun că cei care mor se duc aşa ca Zamolxis, dar se întorc din nou. Şi ei cred că aceste lucruri se adeveresc într-una. Fac jertfe şi benchetuiesc, ca şi cum mortul se întoarce din nou.“ (lexiconul lui Photius, sec IX p)

      Hyppolytus, sec. III d.Hr, încearcă să demonstreze că “Zamolxes a fost cel dintâi care a răspândit doctrina pitagoreică printre druizii celți”.

      Origenes în Philosophumena, precizează că Druidismul la celți a fost introdus de “Tracul ZALMOXES”, care învățase pe druizi, printre altele, și divinațiunea prin fise și numere.
Strabon (Geografia VII, 67) îl citează pe Zalmoxis alături de Amphiaraos, Trophonius, Orfeu si Musaios, care erau renumiți prin experiențele lor extatice. Iar Pythagoras, cu care era comparat Zalmoxis, fusese pus în legătură cu Aristeas, Abaris, Epimenide, Phormion, Empedocle. “Legendele lui Pythagoras fac aluzie la raporturile sale cu zeii și spiritele”. Aristeas, eroul unei călătorii (menționate anterior) în țara hiperboreilor, la nordul Mării Negre, trecuse de la moarte la înviere. Epimenide “postise si deprinsese extazele prelungite”, devenind “stăpân al unei “înțelepciuni entuziaste”, adică al unei anumite tehnici extatice”. Phormion “a fost vindecat de o rană în urma unei calatorii extatice intr-o regiune ciudata, aparținând unei “geografii mitice”; ca și “Leonymos ajunge în “Insula Albă” – mai târziu localizată în Marea Neagră” (apud M.Eliade, De la Zalmoxis…, p.49-50, 52-54).

     Diodor din Sicilia îl situează pe Zalmolxis alături de ceilalți doi mari întemeietori de religii ai omenirii, Zarathustra și Moise.

Că ar fi fost un sclav al lui Pythagora – este pur și simpul o legendă naivă, repetată de anticii greci care observaseră asemănările între cele două învățături.
Herodot a trăit între 484-425, iar Pythagora, circa 580-495, dacă Zalmoxis ar fi fost cum se spune ucenicul lui Pythagora ar fi trebuit să fie chiar contemporan cu Herodot. Probabil, de aceea și afirmă deplin conștient: „Dar mi se pare că Zalmoxis a trăit cu mult înaintea lui Pythagora”, dar cum lui Zalmolxis nu îi poate atribui o genealogie şi origine naturală elină pentru a nu răni orgoliul grec, recurge totuși la filiațiunea cu Pythagora.
Ca atare suntem perfect îndreptățiți să afirmăm cu tărie că Zalmoxis nu a fost ucenicul și nici sclavul lui Pythagora, ci a trait cu mult înainte de acesta.
     Dacistul Cezar Boliac vorbește primul de o “anterioritate a civilizației dacice față de acțiunea civilatorie – și față de chiar civilizațiile – grecească și apoi romană”. Zalmoxis a fost un mare cărturar. El a scris Beleaginele (Legile frumoase) care stau la baza civilizaţiei umane și în școală sa a învățat pe elevii săi să scrie. Pythagora, după precepte, este limpede că a primit educația în școala ucenicilor lui Zalmoxis. Pythagora nu este decât continuatorul școlii Zalmoxiene.
     Strabon spune că „practica pitagoreică de a se abține de la carne a rămas la ei o poruncă dată de Zalmoxis (geților)” Reiese clar de aici că Pythagora a învățat la școala Zalmoxiană. Urmând pilda lui Zalmoxis, și Pythagora s-a retras „într-o ascunzătoare subterana” șapte ani, nu trei.

Istoricul grec,Hermippus Callimachius, ne spune deasemenea că Pythagora era un “discipol al înțelepciunii trace”.

Hesion scria că Zalmoxis “a promovat o învăţătură despre un trai nou, mai înţelept decât al grecilor”.
Ca urmare, Zalmoxis a fost: DAIMON GETIC(Herodot), INIȚIAT, MARE PREOT ȘI REFORMATOR RELIGIOS(Strabon, Iordanes, Herodot),MEDIC PSIHOTERAPEUT(Platon), LEGISLATOR(Diodor din Sicilia), PROFET(Strabon), ZEUL CARPATIC AL NEMURIRII(Al. Busuioceanu), ZEU TOTEMIC URS(R. Vulcanescu), ZEUL-MOȘ (N. Densusianu).

  Documentar: File de istorie

SURSA: http://hiperboreea-nemuritoare.blogspot.ro/2012/05/cine-este-acest-zalmoxis-care-ii-face.html