DRUMUL SPRE CULTURA - EMIL CIORAN (sinteza)

EMIL CIORAN - CUVANT DE INCEPUT

Nivelul de cultura personala implica o conditie sine-qua-non (de la sine inteleasa).
Termenul de pseudo cultura este literalmente de actualitate.Tinara generatie isi consuma o mare parte din "resursel" pe inmagazinarea unor, asa zis, cunostinte inutile ciar si intr-un cadru organizat,ce s-ar dori cel al "invatamantului obligatoriu" (cu referire stricta la cel de stat).
Doar constientizand faptul ca astfel de oameni si idei au existat,exista si vor exista,nu este indeajuns.
In cele ce urmeaza am insirat doar serie de citate,aforisme si cate ceva despre Emil Cioran, acest mare scriitor si filozof ce,consider,pot trezi interesul unei eventuale aprofundari.

DESPRE

Emi Cioran; 8 aprilie 1911 (rasinari) 20 iunie 1995 (Paris)
Filozof si scriitor de mare calibru Emil Cioran a trait in Franta,insa trebuie mentionat un lucru,Cioran a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză.,lucru ce demonstreaza de la sine ceva,acel ceva ce multora le lipseste in ziua de astazi.

vezi mai multe la adresa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Cioran

SINTEZA

Putem accepta orice adevar, oricat de zdrobitor, cu conditia sa inlocuiasca totul, sa aiba tot atata vitalitate cat speranta careia i s-a substituit.

Ceea ce stiu la saizeci de ani stiam la fel de bine la douazeci. Patruzeci de ani ai unei inutile munci de verificare…

Când tot ce ţi-a oferit viaţa ai trăit până la paroxism, până la suprema încordare, ai ajuns la acea stare în care nu mai poţi trăi nimc fiindcă nu mai ai ce. Chiar dacă n-ai străbătut în toate direcţiile acestei trăiri este suficient să le fi dus la limită pe principalele. Şi când simţi că mori de singurătate, de disperare sau de iubire, celelalte împlinesc acest cortegiu infinit dureros. Sentimentul că nu mai poţi trăi după astfel de vârtejuri rezultă şi din faptul unei consumări pe un plan interior. Flăcările vieţii ard într-un cuptor închis de unde căldura nu poate ieşi.

De atata amar de vreme de cand se moare, viul a capatat probabil obisnuinta de a muri; fara de care nu s-ar explica de ce o insecta sau o rozatoare si chiar omul, ajung, dupa cateva sclifoseli, sa crape atat de demn.

X ma insulta. Sunt gata sa-l palmuiesc. Dupa ce ma gandesc, renunt. Cine sunt? Care e adevaratul meu eu: cel care riposteaza sau cel care se retrage? Prima mea reactie e intatdeauna energica; urmatoarea, moale. Ceea ce se cheama “intelepciune” nu e, in fond decat un vesnic “dupa ce ma gandesc”, adica nonactiunea ca prim gest.

Ani de zile, o viata de fapt, sa nu te fi gandit decat la ultimele clipe, ca sa constati, cand te apropii in sfarsit de ele, ca va fi fost degeaba, ca gandul mortii ajuta la tot, doar sa mori nu.

Nu e profund, nu e autentic decat ceea ce ascundem. De unde forta sentimentelor abjecte.

Am toate defectele celorlalti si totusi ceea ce fac acestia mi se pare inadmisibil.

-Ce faceti de dimineata pana seara?
-Ma suport.

Nu-i pizmuiesti pe cei care au puterea sa se roage, in vreme ce esti plin de invidie fata de posesorii de bunuri, fata de cei care cunosc bogatia si gloria. E ciudat ca te resemnezi cu mantuirea celuilalt, dar nu cu avantajele trecatoare de care se poate bucura acesta.

Nu exista o arta adevarata fara o mare doza de banalitate. Aceea care recurge in mod constant la insolit oboseste repede, nimic nefiind mai insuportabil decat uniformitatea exceptionalului.

Daca ar fi cu putinta sa ne privim cu ochii celorlalti, am disparea pe loc.

Nu le ingaduim decat copiilor si nebunilor sa fie sinceri cu noi; ceilalti, daca au indrazneala sa-i imite, se vor cai mai devreme sau mai tarziu pentru asta.

Nu te temi de viitor decat atunci cand nu esti sigur ca te poti omori la momentul dorit.

Nu conteaza decat un singur lucru: sa inveti sa pierzi.

Omul care si-a invins complet egoismul, nemaipastrandu-si nici o urma, nu poate rezista mai mult de douazeci si una de zile, invata intr-o scoala vedantica moderna.
Nici un moralist occidental, nici macar cel mai sumbru, n-ar fi indraznit sa avanseze despre natura umana o precizare atat de infricosatoare, atat de revelatoare.

Ti-ai dori uneori sa fi canibal, nu atat din placerea de a-l devora pe cutare sau cutare, cat din aceea de a-l vomita.

“N-ati avut dreptate sa contati pe mine.” Cine s-ar putea exprima astfel? Dumnezeu si ratatul.

E limpede ca Dumnezeu era o solutie si ca nu se va gasi niciodata una la fel de multumitoare.

Cu cat se indeparteaza de Dumnezeu, cu atat oamenii avanseaza in cunoasterea religiilor.

“… dar Dumnezeu stie ca in ziua in care veti manca din el vi se vor deschide ochii.” De-abia s-au deschis si incepe drama. Sa privesti fara sa intelegi, acesta-i paradisul. Infernul ar fi deci, locul in care intelegi, in care intelegi prea mult…

Numai Dumnezeu are privilegiul sa ne abandoneze. Oamenii nu pot decat sa-ti intoarca spatele.

CUVANT DE INCHEIERE

B@zarPC - Pagina de Anunturi