AVERTISMENT

Acest site folosește "biscuiti" pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul.
Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea biscuitilor*.

Translate

DRUMUL SPRE CULTURA - PROZA CONTEMPORANA

  Proza

 

  Literatura contemporana este ca o apa. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Argument:

  Până unde se întinde pielea.

-Ce idiot sunt.Nu am încuiat uşa când am plecat.
-Hai, intră!Mi-e somn şi vreau să mă pun în pat.Ce o să-mi fure hoţii?Am doar nişte tristeţe.Aşa e.E din aia de cea mai bună calitate, dar cine vrea aşa ceva?
-Vezi că intru la duş.
-Stai să mă p.. şi eu.
Cezar lasă copilul pe canapea şi intră în baie, trăgând uşa după el.În timp ce îşi goleşte penisul îşi fixează privirea pe una din bucăţile de faianţă în care se derulează câteva momente din trecut.
-Bă, ştii ce mă gândeam?
Aşteptând un răspuns de la Andrei îşi încheie pantalonii şi se spală pe mâini.
-Băă..
-Sunt în partea cealaltă.Nu ştiu ce să îi dau să mănânce.
-E o pisică...Orice, presupun...Bă, mă gândeam să-i duc lu’ maică-mea copilul.Oricum, cred că îşi doreşte asta.Mă mai sună din când în când şi plânge.Cred că îi e dor să aibă grijă de cineva.
-Mda, de ce nu?
-Dacă stătea cu noi, murea de foame.
-Îhîm.
-Mă duc
un text de Răzvan George Mirică



  O zi din viata copilului strazii



 Firmamentul dimineţii concepe un balaur roşu cu mai multe capete.
 Nuanţa de cloroză a frunzelor din copaci are caracter dominant asupra oraşului gri- petrol.
 Deşi praful atinge o anumită concentraţie în prezenţa trecătorilor, măturătorii trec de la nivelul de impasibilitate spre insolenţă . In faţa cimitirului o bătrână îndoliată îmi oferă de pomană. Deschid poarta, gândurile mi se sprijină de o regăsire. Uitarea alege buruienile să fie regine peste destule morminte. Aprind o lumănare, ochii mei suferă un proces de desecare deasupra crizantemelor crescute din tata. Clopotele trezesc enoriaşii. Tata ştie că urmează despărţirea şi crizantemele aprobă.
 Am cuţitele frigului în tot corpul, dar trebuie să grăbesc paşii pe scena străzilor unde viaţa mi-a atribuit rolul de cârpă. Lângă biserică întind o mână şi aştept.
 De sub o glugă figura oripilată a unui bărbat îşi contorsionează gura care şerpuieşte : ’’dumnezeii mă-tii du-te-n............’’
 Exprim în gând o dorinţă faţă de Cel de Sus despre cum aş vrea să fie mama când am să mă nasc a doua oară. O cucoană care nu mai încape în ea, scărpinată de starea vremii prin păr, are o geantă cu bunătăţi gata să dea pe-afară, spânzurată de unul din braţe ca nişte rasoale. Când mă vede grohăie: "Mă, fugi de-aicea, puţi ca un râtan ". .
 Trec pe lângă restaurante îmbibate în mirosuri, stomacul începe să mă-njure iar glandele salivare secretă mai mult decât trebuie, cavitatea bucală se umflă ca o pungă, e gata să erupă.
 O iau la fugă, am lehamite de mine, de ziua asta de rahat, de viitor pentru că nu există un alt început..   Patrupede muşcate de inaniţie îşi păzesc teritoriul. Mă opresc în spatele unui bloc, pubelele revarsă mese de gunoaie.
 Cred că oamenii buni părăsesc pământul devreme şi primesc decorații stelare, de aceea privesc noaptea ca pe- o ȋntrunire a ȋngerilor.Caut retragerea în una din locuinţe mele. Aici nu sunt chiar singur, răzbate simfonia şobolanilor din ziduri invadate la exterior de spectatori -insecte debusolate.
 Aşezat pe patul din conducte calde îmi injectez fericire.
 Se strecoară vise cu olfacţie de subsol.
 -Băăăăăăăi! Voi cu instrumentele de zgârmat, mutaţi-vă fundurile în altă parte sau vreţi război? întreb rozătoarele scabroase.
 -Nu cedăm, fantoşă, nu cedăm, fantoşă, vrem să-ţi scobim în creieri toată noaptea! răspund ele.

  un text de - ungureanu dorina (dorina36)

 Sinucigasii


Pentru Călin Ionescu, săptămâna începuse cum nu se poate mai bine. Atât ziarele de luni – pe care le citise pagină cu pagină –, cât și posturile TV de știri, nu veniseră, nici azi, cu nici o bombă. Băteau apa-n piuă cu aceleași știri banale, vechi de trei-patru zile. De zece zile nu se mai prăbușise nici un avion. Americanii obosiseră, probabil, să tot schimbe guverne prin lume. La noi, weekendul, , se încheiase fără ca vreuna din pensiuni să-și bage clienții în spitale. Nicio toxiinfecție alimentară! Nimic! Era august – în august lumea e în concedii. Dar se părea că luaseră concediu și virușii letali, cauzatori de epidemii, și ucigașii – plătiți sau neplătiți – și militarii care se omorau în post, din greșeală sau dintr-o greșită comunicare a parolei.

Mass-media era ca o câmpie toropită de cădură, care așteaptă ploaia. Ploaia de evenimente frapante, care să atragă

citeşte intreg textul: Sinucigașii

un text de Laurenţiu Orăşanu (Ghiocel)

B@zarPC - Pagina de anunturi 

Persoane Din Cercurile Google+