SPRE LUMEA LUI CRONOS - 2

Cine este Zalmoxis

de care se cam incurca toata istoria antica si care îi face nemuritori pe geto-daci?

Religia geto-dacilor

 era fără îndoială centrată în jurul acestui zeu suprem, Zalmoxis(Zamolxis).

 Monoteistă sau politeistă? 

Chiar dacă mulți sunt de părere că religia lor ar fi fost politeistă, fiindcă mai multe izvoare se referă la mai multe nume de divinități(Zalmoxis, Gebeleizis, Apollon, Sarmis, Sabazios, Dyonisos, Bendis, Derzis, Kotys, … ). Dacă iau în considerare numărul sfinților existenți astăzi în creștinism, pe care îi cinstim și totuși indiscutabil suntem o religie monoteistă, tind să cred că înaintașii mei erau la fel. Ca atare încercările unor istorici de a descoperi în cultura geto-dacă existenţa unui politeism similar religiilor altor popoare din acea perioadă nu-şi găseşte temei sau acoperire documentară.
   Nu există alt zeu în afară de al lor” , afirmă chiar Herodot referindu-se la geto-daci, întărind astfel ideea monoteismului religios.

    Vasile Pârvan 

ni-l prezintă pe Zalmoxis ca fiind un “zeu unic” al geto-dacilor şi “zeu suprem”.
    Zalmoxis ( Ζάλμοξις)

    Istoricul antic Diogenes Laertios și Hesychius, 

afirmă că că, “geții îl venerau pe Zamolxis și-l considerau a fi Cronos(Saturn)”, iar Mnaseas din Patara spunea că ”geții îl adoră pe Cronos, numindu-l Zamolxis”.
    În mitologia greacă Cronos era una dintre cele mai vechi divinităţi (fiul lui Uranos şi tatăl lui Zeus). Cronos e stăpânul timpului și al spațiului.

    Cuvântul Zalmoxis este compus din: 

Zal +Mox ( la care s-a adăugat sufixul grecesc -is).
    Asociem termenii: Zal (za-zală – fără de început și fără de sfârșit) + Mocs(moș) = Moșul Fără de Început și Șfârșit sau Dumnezeul Moș sau Divinitatea străbună, Părintele și Creatorul lumii. De aici avem și termenul de sfinte “moaște”( relicve venerabile care reprezintă puterea terestră și celestă). În Vechiul Testament, de exemplu, dumnezeul biblic este descris ca un zeu bătrân numit „Cel vechi de zile” (Daniel 7.9)
    Sanskritul Moksha, are de asemenea semnificația de nemurire.

    La unii autori antici Saturn este numit și Deus Daciae,

supranumit și Omul, de unde identificarea lui Saturn(Cronos, Zalmoxe) cu Moș Crăciun, care duce daruri oamenilor. Apelativul Crăciun ar proveni de la termenul latin creatio, care se referă la naştere, creație. Bătrânul Crăciun este strâns legat de vechiul cult solar al solstiţiului de iarnă(când ziua începe să crească iar noaptea se scurtează, ca semn al biruinţei Luminii asupra Întunericului. Momentul când Soarele renaşte, atingând punctul cel mai sudic al cursei sale celeste și începe să urce până când va atinge punctul său cel mai înalt, la solstiţiul de vară) cunoscut sub numele de „Crăciun” (naștere cosmică și terestră) de care este legat și cultul bradului(în credința populară românească, bradul este arborele sacru, este axa cosmică în jurul căreia s-a construit Cosmosul întreg: în vârful Bradului se află raiul, la poalele lui, lumea pământeană şi la rădăcina lui, lumea subpământeană. Ca arbore cosmic, Bradul are şapte sau nouă rânduri de ramuri, reprezentând cele şapte sau nouă ceruri).

Mircea Eliade 

deosebește pe “Dyonisos de Zamolxis cu care e comparat, și câteodată confundat, de la Rohde încoace, căci zeul geților îi „nemurea” pe inițiații în misterele sale. Dar grecii nu îndrăzneau încă să depășească distanța infinită, care, în ochii lor, despărțea divinitatea de condiția umană”. Faptul că Zalmoxis făcea pe adepții școlii sale „nemuritori” depășește incomparabil concepția grecească cu privire la valoarea omului. Această superioritate l-a facut pe Mircea Eliade să intituleze un paragraf „179. Zamolxis și imortalizarea”. Scriitorii greci încearcă să integreze „doctrina și cultul” lui Zamolxis „într-un orizont spiritual de structura pitagoreeană. Ba chiar, prin Getia Minor, își însușesc cultura Zalmoxiana, socotind-o pitagoreeană.
 
     “După cum am aflat chiar eu de la grecii ce locuiesc în Hellespont şi în Pont, acest Zalmoxis ar fi fost om, rob în Samos, şi i-ar fi fost rob lui Pythagoras al lui Mnesarchos. De aici, devenind el liber, ar fi făcut avere mare şi, îmbogăţindu-se, s-ar fi întors la ai lui. Într-acestea tracii ducând o viaţă rea şi fiind cam proşti, acest Zalmoxis – care cunoscuse felul de viaţă ionian şi moravuri mai alese decît la traci, ca unul ce trăise printre eleni, iar dintre eleni pe lângă Pythagoras, care nu era vreun sofist amărât – şi-ar fi făcut un andreion în care să-i găzduiască pe fruntaşii cetăţenilor şi în timpul ospeţelor să-i înveţe că nici el, nici cei ce beau împreună cu el, şi nici cei ce se vor naşte din ei în veac nu vor muri, ci doar se vor duce într-un loc unde, trăind de-a pururea, vor avea parte de toate bunătăţile. Şi în timp ce făcea astea unul după altul şi spunea aceste lucruri, îşi făcu o locuinţă subpământeană. Şi când avu locuinţa gata, se făcu nevăzut dintre traci; coborând jos, trăi în locuinţa subpământeană vreme de trei ani. Iar lor le păru rău după el şi-l jeliră ca mort. Dar în al patrulea an se arătă tracilor şi aşa ajunse Zalmoxis să-şi dovedească lor cele ce spusese mai înainte. Astea se zice că a făcut la ei… Cât despre mine, în ce-l priveşte pe el şi locuinţa lui subpământeană nu [pot să spun] nici că nu le dau crezare, nici că le cred prea tare, dar mie îmi pare că acest Zalmoxis a trăit cu mulţi ani mai înainte de Pythagoras. Fie că Zalmoxis o fi fost vreun om, fie că este vreun daimon de pe la Geţi, să-i fie de bine.” (Herodot, secV a)
     “Căci se spune că unul dintre Geţi, Zamolxis pe nume, i-a fost sclav lui Pythagoras şi unele din cele cereşti le- a învăţat la acela, pe altele rătăcind pe la Egipteni şi cam atât. Şi întorcându-se acasă s-a făcut foarte preţuit de către conducători şi de către neamul lui tâlcuindu-le semnele prevestitoare, reuşind să-l convingă pe rege să-l ia tovarăş la domnie, ca unul ce e în stare să vestească cele din lumea zeilor. La început a fost rânduit preot al zeului celui mai cinstit la ei, dar după acestea a fost numit zeu, şi procurându-şi un loc cu peşteră necălcat de oameni, a locuit acolo, rareori întâlnindu-se cu cei de dinafară, afară de rege şi de slujitori. Iar regele i-a fost părtaş, văzând că oameniiîi dădeau ascultare mult mai mult decât înainte, ca unuia care poruncea după sfatul zeilor. Iar acest obicei s-a întins până în zilele noastre, mereu găsindu-se câte cineva cu acest caracter, care să facă voia regelui, dar care să fie numit zeu decătre Geţi. Iar muntele a trecut de sfânt, şi ei îl şi numesc astfel; iar numele lui este Kogaionon, la fel cu al râului ce curge pe lângă el. Şi într-adevăr, când Burebista a luat domnia peste Geţi, cu care deja divinul Caesar avea de gând să se războiască, Dekaineos deţinea această cinste. Iar obiceiul acesta pythagoreic al lui Zamolxis de abţinere de la [carnea] însufleţitelor s-a păstrat.” (Strabon, sec I a)
     “Acest Toxaris nici n-a mai plecat înapoi la Sciţi, ci a murit la Athenae, şi nu mult după aceea a fost considerat Erou, iar atenienii îi înjunghie jertfe, [sub numele de 'Vindecător Străin'. Căci, devenind Erou, a primit apoi acest nume. Iar cauza acestui eponimat, şi pentru ce a fost numărat în rândul eroilor şi considerat unul dintre Asklepiazi, nu e rău s-o povestim de-a dreptul, ca să aflaţi că nu doar Sciţii au obiceiul strămoşesc să nemurească şi să trimită la Zamolxis, ci şi atenienii să lase ca Sciţii să fie făcuţi zei în Grecia." (Lucian din Samosata, sec II p)

     "A avut [Pythagoras] şi fraţi: cel mai mare Eunomos, iar cel mijlociu Tyrrhenus; şi un sclav Zamolxis, căruia îi jertfesc Geţii, considerându-l Cronos, după cum zice Herodot.” ( Diogenes Laertius, sec III p)

     “Avea [Pythagoras] şi un alt flăcău pe care şi-l procurase din Thracia, al cărui nume era Zalmoxis, fiindcă la naştere a fost învelit într-o blană de urs, căci tracii spun la ‘blană’ zalmos (sau zalmon).
     Îndrăgindu-l Pythagoras, l-a învăţat contemplarea înaltă, slujbele sfinte şi celelalte slujiri ale zeilor. Unii spun că el se numea şi Thales. Barbarii i se închină ca lui Heracles. Dionysiphanes [sau Dionysophanes] spune că el ar fi fost sclav la Pythagoras, căzut în mâna tâlharilor şi însemnat cu fierul, după ce Pythagoras şi-a făcut partid şi a fugit, legându-şi fruntea din pricina semnelor. Unii spun că numele se tălmăceşte Zalmoxin: bărbat străin.” (Porphyrios, sec III p)
     “Şi de ce să ne mire aceştia, când ei aveau şi creştere şi hrană de oameni liberi? Căci Zamolxis, trac fiind şi sclav al lui Pythagoras şi auzind discursurile lui Pythagoras, fiind eliberat şi ajungând la Geţi le-a aşezat legile, aşa cum am arătat la început, şi i-a îndemnat pe cetăţeni la bărbăţie, convingându-i că sufletul este nemuritor. Încă şi acum, Galaţii toţi şi Triballii şi mulţi dintre barbari îşi cresc fiii în convingerea că sufletul nu piere, ci supravieţuieşte celor morţi, şi că moartea nu trebuie temută, ci în primejdii şi mai vârtos dorită. Şi învăţându-i pe Geţi acestea, şi scriindu-le legile, el este la ei cel mai mare dintre zei.” (Iamblichus, sec III-IV p)

     “Zamolxis: de acesta Herodot zice că Grecii care locuiesc în jurul Pontului povestesc că s-a născut ca sclav al lui Pythagoras, că apoi s-a întors, fiind eliberat şi luând corabia, şi că a deprins traiul acela cumpătat şi limba greacă, că i-a adunat la un loc pe primii dintre Asti şi a benchetuit cu ei, spunând că nici el şi nici cei care beau cu el nu vor fi vreodată morţi. Alţii spun că el e Cronos.” ( Hesychius, sec V p)
” În cea de a doua (ţări pe care le-au avut Goţii), adică pe pământul Daciei, al Traciei şi al Moesiei [l-au avut rege] pe Zalmoxis, care a fost de o uimitoare cunoaştere a filosofiei, după mărturia mai multor scriitori de anale.” ( Iordanes, sec VI p)

     “Îmi închipui că nu pentru nişte măslin sălbatic şi nişte ţelină intrau în competiţie competitorii la jocurile Olympice ori Nemeene şi mai ales nu pentru dorinţa de a prăda şi de câştig imediat, vitejii luptători de pe câmpurile de luptă se expun la primejdii deschise şi evidente. Nu. Amândoi sunt motivaţi de dorinţa unei glorii care este permanentă şi numai a lor, aşa cum poate fi ea obţinută în afară de imortalitatea conferită lor de Istorie, nu în felul riturilor lui Zamolxis şi ale închipuirilor Geţilor, ci într-un fel cu adevărat nemuritor şi divin, singurul prin care soarta muritorilor poate dura veşnic.” ( Agathias, sec VI,p)
       “Zalmoxis: cel care i-a fost sclav lui Pythagoras, după Herodot 4; scit; care când s-a întors a propovăduit că sufletul este nemuritor. Dar Mnaseas spune că la Geţi este cinstit Cronos astfel şi este numit Zamolxis. Iar Hellanikos, în ‘Obiceiuri ale Barbarilor’ spune că, Zalmoxis le-a dezvăluit aceste taine Geţilor din Tracia şi le-a spus că nici el şi nici cei cu el nu vor muri, ci vor avea parte de tot ce-i mai bun. De îndată ce a spus acestea, a construit o locuinţă subpământeană. Apoi, dispărând dintr-o dată dintre Traci, a locuit acolo. Dar Geţii i-au dus dorul. Iar în al patrulea an s-a arătat din nou, iar Tracii l-au crezut în toate. Însă unii spun că Zalmoxis i-a fost sclav lui Pythagoras Samianul, al lui Mnesarchos, şi că şmecheriile astea le-a făcut când a fost eliberat. Însă se pare că Zamolxis a fost cu mult mai înainte de Pythagoras. Nemuritori se cred şi Terizii şi Krobyzii şi ei spun că cei care mor se duc aşa ca Zamolxis, dar se întorc din nou. Şi ei cred că aceste lucruri se adeveresc într-una. Fac jertfe şi benchetuiesc, ca şi cum mortul se întoarce din nou.“ (lexiconul lui Photius, sec IX p)

      Hyppolytus, sec. III d.Hr, încearcă să demonstreze că “Zamolxes a fost cel dintâi care a răspândit doctrina pitagoreică printre druizii celți”.

      Origenes în Philosophumena, precizează că Druidismul la celți a fost introdus de “Tracul ZALMOXES”, care învățase pe druizi, printre altele, și divinațiunea prin fise și numere.
Strabon (Geografia VII, 67) îl citează pe Zalmoxis alături de Amphiaraos, Trophonius, Orfeu si Musaios, care erau renumiți prin experiențele lor extatice. Iar Pythagoras, cu care era comparat Zalmoxis, fusese pus în legătură cu Aristeas, Abaris, Epimenide, Phormion, Empedocle. “Legendele lui Pythagoras fac aluzie la raporturile sale cu zeii și spiritele”. Aristeas, eroul unei călătorii (menționate anterior) în țara hiperboreilor, la nordul Mării Negre, trecuse de la moarte la înviere. Epimenide “postise si deprinsese extazele prelungite”, devenind “stăpân al unei “înțelepciuni entuziaste”, adică al unei anumite tehnici extatice”. Phormion “a fost vindecat de o rană în urma unei calatorii extatice intr-o regiune ciudata, aparținând unei “geografii mitice”; ca și “Leonymos ajunge în “Insula Albă” – mai târziu localizată în Marea Neagră” (apud M.Eliade, De la Zalmoxis…, p.49-50, 52-54).

     Diodor din Sicilia îl situează pe Zalmolxis alături de ceilalți doi mari întemeietori de religii ai omenirii, Zarathustra și Moise.

Că ar fi fost un sclav al lui Pythagora – este pur și simpul o legendă naivă, repetată de anticii greci care observaseră asemănările între cele două învățături.
Herodot a trăit între 484-425, iar Pythagora, circa 580-495, dacă Zalmoxis ar fi fost cum se spune ucenicul lui Pythagora ar fi trebuit să fie chiar contemporan cu Herodot. Probabil, de aceea și afirmă deplin conștient: „Dar mi se pare că Zalmoxis a trăit cu mult înaintea lui Pythagora”, dar cum lui Zalmolxis nu îi poate atribui o genealogie şi origine naturală elină pentru a nu răni orgoliul grec, recurge totuși la filiațiunea cu Pythagora.
Ca atare suntem perfect îndreptățiți să afirmăm cu tărie că Zalmoxis nu a fost ucenicul și nici sclavul lui Pythagora, ci a trait cu mult înainte de acesta.
     Dacistul Cezar Boliac vorbește primul de o “anterioritate a civilizației dacice față de acțiunea civilatorie – și față de chiar civilizațiile – grecească și apoi romană”. Zalmoxis a fost un mare cărturar. El a scris Beleaginele (Legile frumoase) care stau la baza civilizaţiei umane și în școală sa a învățat pe elevii săi să scrie. Pythagora, după precepte, este limpede că a primit educația în școala ucenicilor lui Zalmoxis. Pythagora nu este decât continuatorul școlii Zalmoxiene.
     Strabon spune că „practica pitagoreică de a se abține de la carne a rămas la ei o poruncă dată de Zalmoxis (geților)” Reiese clar de aici că Pythagora a învățat la școala Zalmoxiană. Urmând pilda lui Zalmoxis, și Pythagora s-a retras „într-o ascunzătoare subterana” șapte ani, nu trei.

Istoricul grec,Hermippus Callimachius, ne spune deasemenea că Pythagora era un “discipol al înțelepciunii trace”.

Hesion scria că Zalmoxis “a promovat o învăţătură despre un trai nou, mai înţelept decât al grecilor”.
Ca urmare, Zalmoxis a fost: DAIMON GETIC(Herodot), INIȚIAT, MARE PREOT ȘI REFORMATOR RELIGIOS(Strabon, Iordanes, Herodot),MEDIC PSIHOTERAPEUT(Platon), LEGISLATOR(Diodor din Sicilia), PROFET(Strabon), ZEUL CARPATIC AL NEMURIRII(Al. Busuioceanu), ZEU TOTEMIC URS(R. Vulcanescu), ZEUL-MOȘ (N. Densusianu).

  Documentar: File de istorie

SURSA: http://hiperboreea-nemuritoare.blogspot.ro/2012/05/cine-este-acest-zalmoxis-care-ii-face.html