REDEFINIREA LIZIBILITATII SOCIALE

 Prezentul articol încearcă să delimiteze imaginea sociala pentru a o putea urmări ca act estetic ce reunește un statut al ființei ce se confruntă cu redefinirea coordonatelor sale esențiale; subiectivitate, timp & spatiu.

( profitul fiind considerat mai degraba o consecinta si nu scop )
  

  Confruntarea cu vocația capitalistă a spiritului în contextul în care aceasta își ia drept punct de plecare un resort al reconfigurării sociale nu mai permite o analiză superficială.

  E necesară contaminarea cu acest nou cadru care lichidează orice referent și inaugurea "erei digitale" de calcul statistic din care probabilitatea ca "NOI" (sa avem de castigat) devine nulă. 🙊🙉🙈

  Un prim impact la reprezentat crearea unui spațiu al acomodării în fața șocului tehnologic, unde fenomenul tehnologizarii da noi valente aspectelor vizibil nefiresti, de reticenta, dealtfel justificata . Astfel, proiectul funcțional, trimite interpretarea umană a interacțiunii cu tehnologia avansata, spre zona de normalitate.

  Un prim plan al acomodării fiind cel al disocierii, sub diferite nevoi, a tehnologiei ce urmeaza sa apară*. Motivația unei asemenea rupturi cu un mediu semi funcțional profund idealist, din ultimii ani, provine din nevoia de confruntare cu fenomenul masiv de rutinizare/obisnuire manipulata si de pierdere a individualității în cadrul societății de consum. Astfel “Afirmarea unui gen autonom în plină epocă a marelui BOOM tehnologic, ce va urma, neavând șanse de supraviețuire. Acesta fiind acoperit de un discurs* lamentabil, despre o societate din care lipsește chiar el insusi, individul, ca si beneficiar .

  Acest fenomen destramă liniaritatea, creând centralitatea descentralizata, ierarhiile dezvoltand un apetit crescut pentru discursurile marginale, irelevante ce au provocat aparitia sintagmei "NOUA ORDINE" ce urmeaza sa isi spuna cuvantul. In acest mod, societatea in cauza, nu manifesta caracteristici noi sau forme* subsceptibile de inuman, totul conducand direct la o finalitate formal/fireasca încă în derulare .

  Noua modalitate de formatare a lumii prin digitalizate, e spațiul simulacrului prin excelența existentei personale absolute. Văzută ca “utopie dialogică” această lume își conturează o imagine a genului în primul rând prin ruptura de realitatea fizică creând cale liberă realitatii augumentate, prin satisfacerea unui minim de cerințe, "cerute".

  Prima paradigmă care e supusă efasării presupune o eliminare a “posibilelor” puse sub semnul viitorului nesigur.  Cel mai probabil timpul, dacă e vidat de varianta sa cronologică, poate fi descris ca un mediu cuantic*, subiectiv, si asemeni unui “event loop” ar putea fi accesat în multitudinea pliurilor sale, inclusiv ca viitor care s-a întâmplat deja(vu), tocmai pentru a crea sentimentul de normalitate fireasca si stabilitate. Atat teoretic cat si practic, stabilitate, sub toate aspectele intalnite, nu exista, prin analogie nici siguranta rezultatului obtinut, in calcul intrand suficient de multe variabile incerte si ireale dar in acelasi timp la fel de imaginare, in principiu datorita cadrului evolutionist specific speciei umane.

  Astfel, acest spațiu ajunge sa familiarizeze individul cu lipsa de volum și materie, dar mai ales de proprietate comună, fractand realitatea firească,producandu-se astfel, pendularea eului între diferite praguri ale subconștiinței sale, influintand'u-i perceptia,

 (punct in care religia are un cuvant greu de spus) 

folosindu-se un intreg arsenal subliminal de persuasiune si de psihologie inversa, individul este practic provocat nu doar sa accepte ci chiar sa sustina atare forma existential imaginara fara nici un compromis.

   Acesta stare cuprinde atât extra-umanul (rezultatele tehnologiei care perfectează), punctul “zero”al condiției umane (oamenii obișnuiți) care populează “Libertatea Imaginara” cât și deficitul, un “minus”uman reprezentat de ființe instabile ontologic, create pe criterii sociale impuse artificial.

  Date fiind aceste puncte se pune accentul pe reorientarea individului, de la o paradigmă a pluralității, la un univers fără individualitate, unde corolarele: timp fără temporalitate, spațiu fără spațialitate redefinesc paradigma, în același timp fiind inoculata "dorința" de ași accentua sentimentul solitudinii, cu cea mai pasiva forma posibila, cea a unor "retele de socializare" “imanente și fără orizont ce elimina interacțiunea umană directă, care oricum in context este la fel de imaginara ca si libertatea" (indiferent de formă).🙈🙉🙊