Translate

Hai cu al meu

Domnule Prim-ministru Ludovic I. Subsemnata. Daniela Soroceanu, prefect de Neamț, vă aduc la cunoștință următoarea stare de fapt și vă rog respectuos să luați măsuri.

De când ați venit la guvernare ați spus că mă veți schimba pe mine și pe restul prefecților.

Faceți ceva, domnule Orban. Am rămas fără bani. În fiecare zi când anunțați ședință de guvern noi trebuie să facem câte o petrecere de rămas bun cu angajații Prefecturii.

Faceți ceva, domnule Orban. Dacă nu vă este milă de mine și nici de colegii mei care își strâng lucrurile în fiecare zi când aveți ședință de guvern, măcar fie-vă milă de viitorul prefect, de pițipoancele și nepoții pe care trebuie să-i angajeze la Prefectură.

Faceți ceva, domnule Orban. E frig afara și liberalii dumneavoastră stau prin fața instituțiilor să intre înăuntru.

Faceți ceva, domnule Orban și schimbați mai repede prefectul și pe cei din deconcentrate. La noi la Neamț oamenii sunt mai suspicioși din fire și unii au început să ceară înapoi banii dați pentru viitoarele funcții care se tot lasă așteptate.

Faceți ceva, domnule Orban. Toată lumea e nemulțumită. Oamenii dumneavoastră au ajuns să lanseze zvonuri că eu, prefectul pus de guvernul PSD, aș fi dat mana cu PNL-ul numai ca să vă facă de râs și să vă forțeze mâna să mă schimbați odată.

Cu mult respect si admirație,

fost candidat PNL, actual prefect PSD,

Daniela Soroceanu

( acesta este un pamflet tratati-l ca atare )

Niciun comentariu: